Homepage  / Știri

Cătălin Măruță aduce nunta lui Pepe cu Raluca Pastramă în direct la tv

Cătălin Măruță aduce nunta lui Pepe cu Raluca Pastramă în direct la tv

de Redactia Tvmania

Cătălin Măruță vă așteaptă, în această după-amiază, de la 17.45, la Pro TV, cu o ediție specială a emisiunii „Happy Hour”. Măruță va transmite în direct căsătoria lui Pepe cu Raluca Pastramă (21), cea care îi va oferi o fetiță peste câteva luni. Cristian Popescu Piedone va fi cel care va oficia căsătoria, programată chiar de ziua de naștere a miresei.

Momentul va fi inedit din două puncte de vedere: căsătoria civilă va avea loc într-un local din nordul Capitalei, și nu la sediul primăriei, așa cum prevede Codul Civil; în al doilea rând, Cătălin Măruță nu va juca astăzi doar rolul de prezentator de televiziune, întrucât el și Andra vor fi nași pentru Pepe și noua lui soție.

Nu este pentru prima oară când Pepe alege să se căsătorească civil într-un local, dacă ne amintim că și nunta lui cu Oana Zăvoranu a avut loc în condiții similare, tot într-o zi de miercuri. Pe 8 noiembrie 2006, scrie libertatea.ro, cei doi s-au căsătorit în ținute de stradă, întrucât Oana Zăvoranu nu știa nimic de surpriza pregătită de Pepe.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton