Homepage  / Articole

Cătălin Măruţă, concediu în trei la Poiana Braşov

Cătălin Măruţă, concediu în trei la Poiana Braşov

de Redactia Tvmania

Cătălin Măruţă revine pe micile ecrane, din 9 ianuarie, cu emisiunea „Happy Hour”, însă are forţe proaspete după o vacanţă – ce-i drept, scurtă – petrecută cu familia în Poiana Braşov, dezvăluie TVmania de lunea viitoare.

După Revelionul în care şi el, şi Andra au muncit, familia Măruţă a avut parte de primul ei concediu în formulă completă. “Am fost plecaţi la Poiana Braşov şi ne-am simţit extraordinar, fiindcă practic a fost primul nostru concediu împreună cu David”, ne-a povestit Cătălin.

Despre băieţel, Măruţă a povestit că  este foarte cuminte, că a început deja să spună “mama”, iar “eu aştept răbdător să zică şi «tata», presimt că o să aud asta dintr-o clipă-n alta”.

Deşi vacanţa a fost foarte scurtă  – “mi s-a părut că a trecut fulgerător, nici nu ştiu când s-a dus” – Cătălin Măruţă spune că i-a priit şi că se întoarce la “Happy Hour” cu forţe proaspete şi noi surprize pentru telespectatori.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton