Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cătălin Măruță, reclamat la CNA de Simona Sensual. „Nu mai accept nicio jignire”

de Roxana Mirea,

Cătălin Măruță a fost reclamat la CNA de către Simona Sensual (Simona Suhoi, pe numele ei real). Aceasta s-a simțit jignită, după ce numele ei a fost rostit în cadrul rubricii „Sosurile picante”, din emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV. Ce acuze îi aduce Simona Sensual lui Cătălin Măruță.

Cătălin Măruță, reclamat la CNA de Simona Sensual

Simona Sensual l-a reclamat la CNA pe Cătălin Măruță, simțindu-se jignită în momentul în care și-a auzit numele într-una dintre edițiile emisiunii „La Măruță”, de la Pro TV. Ei bine, în ediția respectivă, Cornel Palade a fost provocat să spună care sunt vedetele despre care crede că n-ar trebui să apară la televizor pe motiv că nu au niciun talent. Acesta le-a numit pe Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu și Simona Sensual.

Ulterior, invitații au început s-o ironizeze pe Simona Sensual, iar ea spune că prezentatorul TV nu a fost serios atunci când i-a luat apărarea.

„Nu mai accept nici o jignire. Prea multe calomnii. Am făcut sesizare la CNA, să se ia măsuri cu Măruță. Acum 10 ani am vrut să-l dau în judecată, dar era o problemă cu adresa de domiciliu a lui, nu a putut să facă avocatul toate demersurile, și până la urmă am renunțat eu. Îmi pare rău că n-am făcut-o atunci.

Eu consider că în emisiunea la care au fost invitați Romică Țociu și Cornel Palade mi s-au adus prejudicii de imagine. Atât mie cât și firmei pe care o dețin, dar și galeriei de artă a bunicii mele. S-a întâmplat în emisiune, în direct. Invitații au comentat iar el a instigat, în loc să medieze. Sper că CNA să ia măsuri. Măruță exagerează mult pentru rating. Adică nu doar că a vorbit urât despre munca unor oameni, dar au mai fost acolo și tot felul de conotații, iar el nu a intervenit cum ar face un moderator echilibrat”, a dezvăluit Simona Sensual pentru WOWbiz.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„M-am enervat și i-am dat cu microfonul în cap”

Simona Sensual spune că a intrat recent în direct la emisiunea lui Cătălin Măruță și a povestit cu ce se ocupă acum. Însă, se pare că tensiunile dintre cei doi sunt ceva mai vechi. Simona spune că l-ar fi enervat pe prezentatorul TV în momentul în care i-a amintit de un episod de acum câțiva ani, când ea i-a dat cu microfonul în cap.

Da, am intrat prin skype la o emisiune recentă și am reușit să-l enervez pentru că i-am adus aminte de momentul când ne-am bătut în emisiune, acum 12 ani. Mă ataca pentru că nu cântam bine melodiile compuse de 3rei Sud Est. Și atunci m-am enervat și i-am dat cu microfonul în cap. I-am adus aminte de momentul ăla și s-a văzut că nu i-a convenit, apoi a închis legătura. Și cum a prins momentul s-a răzbunat. Eu cred că el i-a pus pe invitați să vorbească urât, ce treeabă să aibă Cornel Palade cu mine? Așa sunt scenariile la el în emisiune”, a mai povestit Simona pentru sursa menționantă anterior.

Conversația din emisiunea „La Măruță” despre Simona Sensual

Cornel Palade: „Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu și aia…. cum îi zice… Simona Sensual!!

Cătălin Măruță: „Bine, hai să citim întrebarea. Lumea nu știe la ce te-ai referit, toate sunt frumoase! Sau mănânci iute și rupem întrebarea?”

Cornel Palade: „Fetelor, a trebuit să dau un răspuns, asta e situația”...

Romică Țociu: „Păi, așa e, n-are nici o legătură, așa e”…

Cătălin Măruță: „Citesc sau mănânci iute?”

Cornel Palade: „Citește!”

Cătălin Măruță: „Numește 3 vedete din România care nu ar avea de ce să apară la televizor pentru că n-au nici un talent!”

Romică Țociu: „Păi da, ce… cântă?”

Cătălin Măruță: „Daniela Crudu e actriță! Iar Simona Sensual, acum, pictează!”

Cornel Palade: „Foarte bine, să picteze!”

Cristian Mitrea: „Ha, ha, ha…”

Romică Țociu: „Ce face?”

Cătălin Măruță: „Jur, are galerie de artă!”

Cristian Mitrea: „Ha, ha, ha!… Potoliți-vă, mă!….”

Cornel Palade: „Galerie de harfă, sau ce? Galerie la Rapid, sau unde!”

Cătălin Măruță: „Am avut-o în direct acum câteva zile!”

Cristian Mitrea: (se ridică de pe scaun în hohote de râs)

Cătălin Măruță: „Și e și antreprenoare. Pictează icoane, serios!”

Cristian Mitrea: „Păi așa avem și scriitori d-ăștia de apar pe aici…”

Sursa Foto: Instagram, Facebook

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te