Homepage  / Articole

Cătălin Măruță și Andra pleacă de Revelion în Dubai

Cătălin Măruță și Andra pleacă de Revelion în Dubai

de Redactia Tvmania

Sâmbăta aceasta, de la ora 17.30, Cătălin Măruță e invitatul emisiunii „Weekend cu Monica Dascălu” de la ProTV Internațional. Prezentatorul „Happy Hour” va vorbi despre întâlnirile pe care le-a avut cu românii din afara țării cu diferite ocazii, cu mulți legând și relații de prietenie.

Vacanța de iarnă va fi una specială pentru el și Andra, pentru că David va merge alături de ei în Dubai, unde vor petrece din nou Revelionul (pentru a patra oară, n.r.).

În privința Crăciunului, „ne întâlnim toți, de peste tot. Și vă pot spune că fiecare va face pregătiri și e foarte frumos. Toată lumea vorbește peste toată lumea, toți mănâncă din farfuria tuturor – Crăciunul nostru e zgomotos și plăcut”, a spus Cătălin.

Duminică, alături de Monica Dascălu sosesc specialiștii în comedie Aniela Petreanu, Cătălin Neamțu și Toni Grecu. Ei vor vorbi despre anul pe care l-au avut „foarte plin, am făcut 2 sezoane din Serviciul Român de Comedie, am lansat primul sezon din Spitalul de Demență, care au fost foarte bine primite de public”, povestește Toni Grecu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton