Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cătălin Ştefănescu, gazda unei noi emisiuni la TVR 2: „Un portret de secol”

de Redactia Tvmania

Începând de astăzi, 20 octombrie, Cătălin Ștefănescu va fi gazda unei noi emisiuni la TVR 2. Prin intermediul proiectului „Un portret de secol”, telespectatorii vor porni alături de acesta într-o călătorie mai puțin obișnuită: un periplu în timp, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Potrivit unui comunicat TVR, cei care vor urmări „Un portret de secol”, vor călători alături de Cătălin Ștefănescu din 1964 până în 1991, anul în care URSS dispare de pe harta politică a lumii.

Şi pentru că mulţi dintre cei de astăzi nici nu se născuserăm atunci, iar alţii îşi trăiau copilăria sau tinerețea, vom vedea ce gusturi, ce culori sau ce probleme trăia lumea de atunci.

De ce acest periplu prin timp? Pentru că există în Arhiva Televiziunii Române, închise în cutii de metal, neumblate, imagini de la evenimente politice, sociale, mondene –  care nu se puteau difuza în perioada comunistă. Numeroase ştiri externe sosite de la marile agenţii de presă, relatări despre evenimente de importanţă mondială, care n-au reuşit să ajungă pe post. Sunt fapte care ne-au influenţat şi ne mai influenţează şi astăzi. Sunt evenimente pe care le catalogăm, uneori, fără mare interes – şi despre care spunem că dacă au trecut, ele ţin deja de istorie.

Cătălin Ștefănescu are emisiune și pe TVR 1

Pe Cătălin Ștefănescu îl puteți urmări și în emisiunea culturală „Garantat 100%”, pe care o moderează la TVR 1 de 17 ani încoace și pe care o puteți vedea în fiecare duminică, după ora 23.00. În această toamnă, noul sezon a început pe 16 octombrie, primul invitat fiind actorul Tim Robbins, câştigătorul unui premiu Oscar şi a două Globuri de Aur.

După Tim Robbins, la „Garantat 100%” de la TVR 1, Cătălin Ştefănescu va aduce alte mari personalităţi ale lumii: scriitorul şi analistul american Robert D. Kaplan (fost consilier al unor preşedinţi americani), dar şi Philip Glass, unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani, nominalizat la Oscar şi cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum „The Hours”.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

 

Alte articole:

1. Noua grilă TVR 2. Raluca Arvat (ex ProTV) prezintă Telejurnalul de la 19.00

2. TVR 1 are, de astăzi, cinci emisiuni de ştiri în grilă

3. TVR se reorganizează editorial: cum arată noile grile de programe

4. FOTO. TVR 2 difuzează serialul japonez „Aripi de mătase”. La ce oră începe primul episod

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te