Homepage  / Vedete străine

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, vacanță în Portofino. Cum au fost surprinși cei doi actori

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, vacanță în Portofino. Cum au fost surprinși cei doi actori
6

de Redactia Tvmania

Catherine Zeta-Jones (53 de ani) și Michael Douglas (78 de ani) formează un cuplu de peste două decenii, dar cei doi par la fel de îndrăgostiți ca la început. Îndrăgiții actori se bucură de o frumoasă vacanță în Portofino, Italia, iar aceștia au fost surprinși de paparazzi cum se plimbă pe străzile însorite, ținându-se de mână.

Relaxați și zâmbitori, Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au fost surprinși în timp ce se bucură din plin de vacanța lor din Portofino. Fie că s-au dus să ia masa la un restaurant sau să se plimbă cu barca, cei doi au fost văzuți de fiecare dată ținându-se de mână ca doi îndrăgostiți. Actorul nu și-a pierdut deloc soția din priviri și a fost foarte grijuliu cu ea, ajutând-o chiar și să urce pe barcă.

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Deși mulți nu credeau că vor rezista mult timp împreună din cauza diferența de vârstă dintre ei, cei doi vor sărbători în curând 23 de ani de căsnicie. Povestea lor de dragoste este una impresionantă.

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, vacanță în Portofino. Cum au fost surprinși cei doi actoriIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Povestea de dragoste dintre Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas

Între ei a este o diferență de vârstă de 25 de ani, dar au demonstrat încă o dată că iubirea nu ține cont de vârstă. Actorul a povestit de mai multe ori că soția lui l-a fascinat încă de când a văzut-o pe micul ecran, în filmul „Masca lui Zorro”, deși nici nu o cunoscuse încă personal, iar pentru el a fost dragoste la prima vedere.

De-a lungul timpului, au apărut certuri și inclusiv o scurtă despărțire în 2012, dar dorința de a trăi fericiți împreună a fost una foarte puternică și au reușit astfel să trească peste toate împreună, chiar și peste problemele mari de sănătate cu care s-au confruntat amândoi. Zeta-Jones a vorbit de mai multe ori despre suișurile și coborâșurile din relația lor, inclusiv despre lupta lui Douglas cu cancerul la limbă și despre propriul diagnostic de tulburare bipolară. Dar ea a mărturisit că ei s-au regăsit mereu și și-au continuat drumul împreună parcă și mai îndrăgostiți.

„Ne-au spus mulți că nu vom rezista. Dar a fost o călătorie frumoasă a unei dragoste reale și a unei prietenii. Am fost suficient de norocoasă să mă căsătoresc cu prietenul meu cel mai bun și am fost împreună la bine și la rău. Secretul e să fii blând cu celălalt. Să-ți păstrezi umorul.”, a mărturisit Catherine.

Cum s-au cunoscut Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas

Michael și Catherine s-au cunoscut la un festival de film, în 1998. În acea vreme, Michael Douglas își promova filmul „A perfect murder”, iar Catherine Zeta Jones, „Masca lui Zorro”. Actriței i s-a spus că Douglas ar vrea să o cunoască. „Eram puțin emoționată, pentru că nu știam de ce vrea să mă întâlnească”, a povestit Zeta Jones. Cererea în căsătorie a venit în 1999, la o lună după ce Zeta Jones rămăsese însărcinată.

Actorul a povestit chiar el cum s-au cunoscut într-o postare mai veche pe Instagram. Se pare că totul chiar a început de la vizionarea filmului „Masca lui Zorro’, unde Zeta-Jones a făcut unul dintre cele mai importante roluri ale carierei.

„Mă uitam la film și mă gândeam: Wow, cine e fata asta, e incredibilă. O lună mai târziu eram la Deauville Film Festival, m-am uitat pe program și am văzut că în ziua următoare urma să fie proiectat „Zorro”. Așa că am rugat-o pe asistenta mea să se intereseze dacă Catherine Zeta-Jones va fi prezentă și dacă vine singură. Și dacă este singură, dacă ar vrea să bem ceva împreună”, își amintește acum Michael Douglas, precizând că asistenta le-a aranjat întâlnirea pe care și-o dorea.

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas s-au căsătorit în noiembrie 2000

„În următoarea zi a venit alături de Antonio Banderas și Melanie Griffith, am băut ceva cu ea și apoi m-a invitat să luăm cina alături de compania ei. Mă gândeam lucrurile merg bine”, a povestit Michael.

După cină, actrița a trebuit să plece la conferința de presă, dar Michael Douglas i-a spus că el va fi la barul hotelului în cazul în care ar vrea să se reîntâlnească. Catherine Zeta-Jones s-a întors după el, iar Michael Douglas a venit cu o replică îndrăzneață: „Voi fi tatăl copiilor tăi.”

Bruneta s-a uitat la el și actorul încă își amintește ce i-a zis Catherine înainte să plece: „Am auzit multe despre tine, se pare că e totul adevărat, cred că e momentul să ne spunem noapte bună. Așa că a plecat și am crezut că am stricat totul. Sunt fericit să spun că ne-am reîntâlnit, iar restul e istorie”, spune Michael Douglas.

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas s-au căsătorit în noiembrie 2000, în cadrul unei nunți grandioase ce a avut loc la Hotelul Plaza din New York. Cei doi au împreună doi copii, un băiat, pe Dylan (22 de ani), și o fată, Carys (20 de ani), iar Douglas mai are un fiu, pe Cameron- (44 de ani), din prima căsătorie.

Foto: Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton