Homepage  / Vedete străine

Câți bani a pierdut Celine Dion după ce a anulat mai multe concerte. Artista are serioase probleme de sănătate

Câți bani a pierdut Celine Dion după ce a anulat mai multe concerte. Artista are serioase probleme de sănătate
10

de Roxana Mirea,

Celine Dion a suferit o pierdere uriașă de venituri din cauza amânării concertelor sale pe fondul problemelor de sănătate. Artista a pierdut o sumă impresionantă de bani, având în vedere că a făcut un pas înapoi din lumina reflectoarelor la sfârșitul anului 2021.

Celine Dion a suferit pierderi uriașe de bani

Celine Dion a făcut un pas înapoi din lumina reflectoarelor la sfârșitul anului 2021. Ea și-a amânat atunci concertele din Las Vegas, dezvăluind că nu se simte suficient de bine pentru a cânta din cauza unor „spasme musculare severe și persistente”.

Această veste nefericită a venit după ce artista s-a văzut nevoită să își anuleze seria de spectacole din cauza restricțiilor instaurate pe fondul pandemiei de coronavirus. Seria de anulări a costat-o probabil pe Celine Dion peste 70,6 milioane de dolari, potrivit hellomagazine.com.

Celine este o prezență permanentă pe scena din Vegas, după ce a adunat o avere de 560,9 milioane de lire sterline (681 milioane de dolari) în urma celor două stagii petrecute în oraș, timp de 12 ani. 

Potrivit site-ului de jocuri de noroc SlotsUp, în cele două rezidențe ale cântăreței în Las Vegas, aceasta a câștigat mai mult decât vedete precum Elton John și Cher. Spectacolul „A New Day”, care a durat peste patru ani, din 2003, a generat încasări de 385 milioane de dolari, în timp ce show-ul „Celine”, care a început în 2011 și s-a încheiat opt ani mai târziu, a generat 296 milioane de dolari.

Céline DionIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

După ce a ratat mai bine de doi ani de spectacole, este posibil ca Celine Dion să fi pierdut venituri de peste 70,6 milioane de dolari, pe baza câștigurilor obținute pentru show-ul ei „Celine”. Există o speranță la orizont pentru fanii lui Celine, deoarece fanii europeni ai cântăreței o vor putea vedea în sfârșit pe scenă în 2023.

În luna mai, Celine a anunțat că au sosit noile date ale turneului „Courage” în Europa, care va începe pe 24 februarie la Praga și va continua până în octombrie.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton