Homepage  / Știri

Cauza morții lui Lisa Marie Presley. S-a aflat ce i-a adus sfârșitul singurei fiice a lui Elvis

Cauza morții lui Lisa Marie Presley. S-a aflat ce i-a adus sfârșitul singurei fiice a lui Elvis
11

de Andra Stana,

Lisa Marie Presley, unicul copil al lui Elvis și Priscilla Presley, a murit pe 12 ianuarie, în urma unui stop cardiac. Aceasta avea 54 de ani, iar vestea decesului i-a șocat pe fani. Recent, s-a aflat ce a făcut cântăreața cu doar două luni înainte de Globurile de Aur, ultimul eveniment important la care a participat.

De ce a murit, de fapt, Lisa Marie Presley

Fiica lui Elvis Presley s-a stins din viață pe 12 ianuarie, la numai 54 de ani, după ce a făcut stop cardiac. Ultimele dezvăluiri în ceea ce privește moartea subită a Lisei Marie Presley arată că artista lua opioide (medicamente care suprimă durerea, n.r.), ea fiind dependentă de ani de zile de astfel de substanțe.

Lisa Marie Presley ar fi urmat totodată și un program de slăbit. În plus, pe lângă regimul alimentar strict, ea ar fi apelat și la pastile de slăbit, totul pentru a fi în formă maximă în sezonul de premii, potrivit unui nou raport, citat de nypost.com.

De asemenea, fosta soţie a lui Michael Jackson ar fi trecut printr-o intervenție chirurgicală plastică, cu doar două luni înainte de Globurile de Aur. Astfel, înainte de Globurile de Aur, în doar șase săptămâni, ea ar fi slăbit în jur de 20 de kilograme.

cauza morții lui Lisa Marie Presley. S-a aflat ce i-a adus sfârșitul singurei fiice a lui ElvisIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Ultima apariție publică a Lisei Marie Presley

Cu două zile înainte de tragedie, Lisa a participat la Globurile de Aur, acolo unde Austin Butler a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din „Elvis”.

Pe 10 ianuarie, în ziua în care s-au decernat premiile Globurile de Aur, Lisa a oferit interviuri. Aici, ea a atras atenția tuturor: era slăbită, abia își găsea cuvintele și aproape nu putea sta în picioare fără sprijin.

După ceremonie, în timpul interviurilor, Lisa Marie Presley a fost alături de Austin Butler și chiar l-a ținut de mână.

Lisa Marie Presley și Austin Butler

Acum s-a aflat că, în dimineața zilei în care a murit, Lisa Marie Presley s-a plâns de dureri abdominale. În prezent, nu se știe în mod oficial cauza morții Lisei. Un verdict este așteptat abia după ce rezultatele toxicologice vor fi anunțate, iar acest lucru ar putea dura luni de zile.

Lisa Marie Presley, un destin zbuciumat

Lisa Marie Presley a fost singurul copil al lui Elvis Presley, care a a murit în 1977, iar decesul său a fost atribuit unui atac de cord, iar rapoartele toxicologice apărute ulterior au relevat niveluri crescute de droguri în organism. Unica sa fiică a controlat Elvis Presley Enterprises, dar, în 2005, şi-a vândut cea mai mare parte a acţiunilor unei firme de capital privat. Ea a păstrat controlul asupra Graceland, proprietatea din Memphis, Tennessee pe care o deţinea tatăl său şi unde s-a stins din viață.

Și Lisa Marie a lansat trei albume în cariera sa, iar viața personală a fost destul de încercată. În 2020, fiul ei, Benjamin Keough, a fost găsit mort în aceeași locuință în care a decedat și mama sa. Tânărul de 27 de ani s-a sinucis prin împușcare.

Lisa Marie Presley, alături de fiul său

Lisa Marie Presley a fost căsătorită de patru ori. În 1988, s-a căsătorit cu muzicianul Danny Keough, împreună cu care a avut un fiu, pe Benjamin, și o fiică. În 1994 ei au divorțat și artista s-a căsătorit cu cântărețul pop Michael Jackson, ca după doi ani să divorțeze și de acesta. În 2002 ea s-a căsătorit cu actorul Nicolas Cage, cu care la fel a avut un mariaj de doar doi ani.

În 2006 Lisa Marie s-a căsătorit cu producătorul muzical Michael Lockwood, cu care are două fete gemene.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton