Homepage  / Vedete româneşti

Ce a făcut Giani Kiriță cu primii bani pe care i-a câștigat. „Mi le doream foarte tare”

Ce a făcut Giani Kiriță cu primii bani pe care i-a câștigat. „Mi le doream foarte tare”
10

de Roxana Mirea,

Giani Kiriță și-a adus aminte de copilăria lui și a dezvăluit ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat. Fostul fotbalistul a mărturisit ce își dorea cu ardoare, la vremea respectivă. Pe de altă parte, acesta a vorbit și despre momentul în care a aflat că tatăl lui a încetat din viață.

Ce a făcut Giani Kiriță cu primii bani câștigați

Giani Kiriță a fost invitat în emisiunea online „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, unde a dezvăluit ce și-a cumpărat cu primii bani pe care i-a câștigat. După ce a încasat primul salariu, fostul fotbalist și-a cumpărat 10 banane, fructe care nu se găseau atât de ușor la vremea respectivă. Apoi, acesta și-a cumpărat și o pereche de ghete.

„Când am luat primul salariu, țin minte că la Rocar eram, în liga a 2-a. Și țin minte că bananele erau pe sub mână pe timpul lui Ceaușescu, mama ne făcea rost.

Îmi doream foarte mult să mănânc banane și nu prea aveam, le împărțeam cu sora mea, erau verzi, nu erau cum trebuie și mi-am dorit foarte mult. Mă duceam la Rocar din Berceni și era piața aia acolo și atunci începuseră să vină, erau la liber bananele. Țin minte că din salariu mi-am cumpărat, nu exagerez, 10 banane. M-am pus în tramvai până acasă, că stăteam în Pantelimon, și până acasă le-am mâncat pe toate, chiar dacă mi s-a făcut rău. Și atunci am zis da, am reușit! Pe urmă mi-am luat niște ghete noi pe care mi le doream foarte tare”, a mărturisit Giani Kiriță, despre momentul în care și-a cumpărat banane și ghete, lucruri pe care și le dorea foarte mult, potrivit kanald.ro.

giani-kirita-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Giani Kiriță, despre momentul în care a aflat de moartea tatălui

Giani Kiriță a mărturisit că nu a fost îndurerat când a aflat de moartea tatălui pentru că bărbatul a fost absent din viața lui. Singurele amintiri pe care le are cu tatăl lui sunt legate de momentele în care îl ignora complet. Giani a spus că a aflat de moartea acestuia de la mama lui.

Mi-a zis mama. Crede-mă că nu am avut niciun fel de, să spun așa, să fiu supărat, pentru că a lipsit total din viața noastră, n-a fost prezent. Când nu ești prezent, nu faci nimic, mai ales ai și imaginile astea în cap, în care nu te bagă în seamă, n-ai niciun fel de remușcare”, a declarat Giani Kiriță.

Nu m-a mișcat deloc. Dacă nu ești prezent în viața unui copil, nu ai cum. Ce să simți? Nu ai ce să simți, efectiv nu ai ce! Pentru că n-am avut nici măcar o discuție, înțelegi? Ca și copil, să am o discuție cum o am cu tine, nici măcar p-aia n-o am, adică a fost tată doar în acte”, a mai povestit Giani Kiriță.

Sursa Foto: Instagram, captură de ecran YouTube

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton