Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ce a învăţat Jojo la „Master Chef – Proba celebrităţii”

de Redactia Tvmania

Vedeta Pro TV apare la „Serviciul Român de Comedie” şi „Master Chef – Proba celebrităţii”, a filmat pentru sezonul trei al serialului „Spitalul de demenţă” şi mai găseşte timp şi pentru a-l ţine ocupat pe fiul ei în vârstă de doi ani, Achim.

 

Ce ai gătit la „MasterChef – Proba celebrităţii”? (“MasterChef” a fost nominalizat la Premiile TVmania)

Am gătit tot felul de mâncăruri spectaculoase, toate felurile de carne pe care vi le puteţi imagina, am folosit foarte multe mirodenii pe care nu le cunoşteam înainte de acest concurs, am învăţat să prepar sosuri noi şi garnituri noi, dar şi să fac plating ca pentru o farfurie de „MasterChef”. Dar cel mai mult, am învăţat că e foarte important să nu te pierzi cu firea şi să improvizezi într-un moment critic, mai ales că în bucătărie ai mereu parte de astfel de clipe. Şi că aproape orice poate fi salvat.

 

Cum consideri că te-ai descurcat, în comparaţie cu ceilalţi concurenţi?

Pot să spun că m-am descurcat bine comparându-ma cu mine însămi, cea de dinainte de „MasterChef”. Rămâne să descoperiţi voi cât de departe am ajuns în concurs urmărind emisiunea.

 

Prin ce aventuri va trece Luminiţa Sfârlă în următorul sezon al „Spitalului de demenţă”?

În „Spitalul de demenţă” are loc o răsturnare de situaţie. Sfârlă era obişnuită să conducă ea lumea, numai că lumea ei se schimba complet atunci când apare un nou director, care îi va face viaţa amară şi care o va transforma într-o altfel de Sfârlă. Până la urmă, orice naş îşi are naşul, să vedem dacă şi Sfârlă şi-l găseşte pe-al ei.

 

Cum îţi petreci timpul liber împreună cu fiul tău?

Avem activităţi foarte variate, în zilele însorite stăm foarte mult afară şi mergem în parc sau stăm la noi în grădină şi ne jucăm. În orice caz, totul trebuie să fie mereu în schimbare şi mereu nou, pentru că Achim fiind mic se plictiseşte destul de repede şi are nevoie de diversitate. Ultima oară m-a ajutat în grădină să plantez florile de primăvară. Ne-am distrat mult cu micul nostru grădinar.

Votează și TVmania te premiază!

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te