Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ce a pățit Maria Sharapova, după ce Rusia a invadat Ucraina

de Redactia Tvmania

Fosta tenismenă, Maria Sharapova (34 de ani) a fost hărțuită pe rețelele sociale pentru lipsa de reacție față de războiul din Ucraina. Sportiva care trăiește în Statele Unite ale Americii de la vârsta de 7 ani i se reproșează că nu a spus absolut nimic despre cel mai cutremurător subiect al momentului. Sharapova nu a renunțat la cetățenia rusă.

De la izbucnirea conflictului din Ucraina, sportiva nu a mai postat nimic pe rețele de socializare. Ultima postare este de acum o săptămână, ceea ce a dus la reacția virulentă a fanilor.

Andrey Rublev și Daniil Medvedev sunt doi dintre marii campioni ai Rusiei care au pledat pentru pace, după acțiunile comandate de Vladimir Putin. Maria Sharapova a fost hărțuită de fani, care i-au postat mesaje brutale pe conturile de Twitter și Instagram.

„Să-ți fie rușine ca rusoaică!”, „Ar trebui să fii deportată și să te întorci în Rusia”, „Rușii ar trebui să-l oprească pe Putin” sau „De ce nu protestezi față de războiul malefic al lui Putin?” sunt doar câteva dintre mesajele primite de Maria Sharapova, care în continuare nu a avut nicio reacție, scrie digisport.ro.

În unele mesaje, oamenii îi bat brazul și chiar o amenință spunând că dacă nu ia o poziție, “cariera ei va lua sfârșit”. Dar tenismena continuă să păstreze tăcerea și nu a reacționat în niciun fel la comentariile primite.

Noua viață a Mashei

Maria Sharapova s-a retras din tenis la începutul anului 2020, din cauza multiplelor accidentări. Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.

În total, Sharapova a câștigat 36 de turnee WTA în proba de simplu, o medalie olimpică de argint în 2012 și Fed Cup, alături de naționala Rusiei, în 2008.

La aproape un an după ce a renunțat la cariera în tenis, Maria Sharapova s-a logodit cu Alexander Gilkes.

Cei doi formează un cuplu încă din 2018. Anterior Alexander Gilkes a fost căsătorit cu o bună prietenă de-a lui Meghan Markle, Misha Nonoo, de care a divorțat în octombrie 2016. Și Maria fusese implicată într-o relație de trei ani cu Grigor Dimitrov (între 2012 și 2015).

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te