Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Ce au reparat creatorii la episodul-pilot din „Urzeala tronurilor”?

de Redactia Tvmania

„Urzeala tronurilor” s-a lansat pe HBO în 2011, după ce creatorii Dan Weiss şi David Benioff au filmat a doua oară 90% din imaginile din primul episod-pilot, scrie time.com.

Ce a fost atât de dezastruos la prima versiune? Weiss şi Benioff au povestit că le-au arătat prietenilor lor primul episod şi aceştia nu le-au oferit deloc un feedback pozitiv: „Să-i văd urmărind episodul-pilot a fost una dintre cele mai dureroase experienţe din viaţa mea. Imediat după ce s-a terminat, Craig (Mazin) ne-a spus «Aveţi o mare problemă». Niciunul dintre prietenii noştri nu şi-a dat seama că Jaime şi Cersei sunt frate şi soră, ceea ce era o parte importantă din subiect, pe care nu reuşisem s-o transmitem”, a povestit Weiss într-un podcast recent. Echipa a înlocuit-o pe actriţa care o juca pe Catelyn Stark, au angajat alt regizor şi au filmat aproape integral episodul a doua oară. După vizionare, Mazin spune că a fost impresionat de schimbări: „Îmi amintesc că am ieşit (din sală) şi le-am spus «Asta e cea mai mare salvare din istoria Hollywood-ului». Salvaseră o mizerie de episod şi îl transformaseră în ceva genial!”, a povestit şi Mazin.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te