Homepage  / Vedete româneşti

Ce destinații exotice au ales vedetele la început de 2023

Ce destinații exotice au ales vedetele la început de 2023
62

de Roxana Mirea,

Mai multe vedete din România și-au făcut bagajul și au plecat în vacanțe de vis, în locații care mai de care mai spectaculoase, departe de temperaturile scăzute din țara noastră. Printre cei care i-au încântat pe fani cu imagini din vacanțe se numără Loredana Groza, Dan Negru, Andreea Bălan, Delia și lista poate continua. Iată ce destinații exotice au ales vedetele la început de 2023.

[toc]

Ce destinații exotice au ales vedetele la început de 2023

Loredana Groza, în vacanță în India

Artista a publicat imagini din India, acolo unde se bucură de o vacanță de vis, împreună cu fiica ei, Elena, în vârstă de 24 de ani. De asemenea, Loredana a dezvăluit că și-a îndeplinit un vis în vacanța din India. Mai exact, ea a ajuns la statuia lui Adiyogi. Acolo, cântăreața a realizat câteva fotografii superbe, pe care le-a publicat pe contul ei de Instagram.

În fața Statuii lui Adiyogi, un vis devenit realitate în 2023”, a scris Loredana Groza în dreptul imaginilor.

loredana-groza-si-a-indeplinit-un-vis-in-vacanta-din-india-4Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 62

Dan Negru, lecții de viață din India

Dan Negru a ales să înceapă anul 2023 tot în India. Prezentatorul TV a publicat imagini fascinante din vacanța sa, dar, așa cum obișnuiește, a publicat și informații despre țara pe care a vizitat-o.

„Boicotul împotriva marilor imperii e demult… Steagul Indiei e tot o formă de boicot.

Englezii i-au cucerit pe indieni cumpărându-le elitele și politicenii. In timp ce indienii nu aveau de muncă, ei își cumpărau hainele de la fabricile deținute de englezi și profitul acestora pleca in Anglia. Mahathma Ghandi, unul din liderii lor, le-a cerut atunci sa-și confecționeze singuri hainele cu ajutorul roților de tors.

„Există suficient în lume pentru nevoile omului, dar nu şi pentru lăcomia lui ” le spunea el.

Ghandi a fost asasinat.

Roata de tors încă e pe steag ...”, a scris el în dreptul unei imagini.

dan-negru-lectii-de-viata-din-india-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 62

Într-un alt clip, Dan Negru a mai avut un mesaj pentru fanii lui.

Nu anul trebuie să fie împlinit și fericit. Noi trebuie să fim. N-am văzut niciodată o țară mai săracă decât India. PIB-ul pe cap de locuitor aici este de 6000 de dolari, la noi este de 28 de mii de dolari și totuși, în sărăcia lor, oamenii ăstia sunt împliniți, sunt liniștiți. Nu ești bogat atunci când deții multe. Ești bogat atunci când vrei puține. Cea mai frumoasă lecție de viață mi-a dat-o un profesor, zilele astea. Profesor de istorie. Mi-a fost ghid câteva ore. Mi-a povestit, arătându-mi mormintele unor regi, mi-a povestit cum indienii au inventat jocul de șah, spunându-mi că la capătul jocului, și regele și pionul ajung în aceeași cutie. Oricât de mulți bani ar avea regele, oricât de puțini bani ar avea pionii, la finalul jocului, amândoi ajung în aceeași cutie”, a spus Dan Negru.  

Andreea Bălan, fericită să-l întîlnească pe Sadhguru, în India

Andreea Bălan a ales ca destinație de vacanță tot India, acolo unde a fost fericită să-l întâlnească pe Sadhguru, care este este fondatorul și șeful Fundației Isha și care predă yoga din 1982. În plus, artista a publicat imagini superbe din India, iar într-una dintre ele apare alături de Loredana Groza.

Așa m-am pregătit pentru întâlnirea cu @sadhguru. M-am îmbrăcat în acest saree care mă face să mă simt foarte bine, feminină și frumoasă. Saree înseamnă 10 metri de grație pură și fiecare ținută are o poveste, iar povestea mea este cea despre întâlnirea cu omul de la care am învățat foarte multe”, a scris Andreea Bălan pe Instagram, în dreptul umor imagini superbe.

„Atunci când ești lângă @sadhguru simți pace, liniște și simți că ceva în tine se schimbă. E o bucurie să îl asculți și să înveți de la el (e foarte funny). Sunt fericită că am venit până aici să îl cunosc, să fac un selfie și să-i adresez o întrebare existențială și mai ales, să-i mulțumesc pentru toate învățăturile pe care le oferă omenirii”, a mai povestit artista.

M-am simțit foarte bine în India, mi-am făcut prieteni noi, atât români cât și de alte naționalități, m-am încărcat cu energie pozitivă și frumoasă ascultandu-l pe @sadhguru și am înțeles mai multe despre spiritualitate și yoga. Cu siguranță mă voi întoarce”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.

andreea-balan-fericita-sa-l-intilneasca-pe-sadhguru-in-india-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 62

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, vacanță în Bali

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, care se numără printre vedetele noului sezon „America Express”, se bucură de o vacanță în Bali. Zilele trecute, cei doi s-au urcat în avion, de pe aeroportul Henri Coandă, cu destinația Doha. După escală, ei au ajuns în Bali.

După un zbor lung de 9 ore, bucătarul de la „Chefi la cuțite” și iubita lui au ajuns în vacanța visată. Într-un peisaj de un verde ireal, Cătălin Scărlătescu și Doina au servit și prima cafea în Bali. Cei doi le-au arătat și fanilor în ce locație inedită sunt.

Prima cafea în Bali”, a scris bucătarul în dreptul fotografiei postate pe rețelele de socializare.

catalin-scarlatescu-si-doina-teodoru-vacanta-in-bali-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  19 / 62

După ce s-au odihnit, au plecat în căutare de locuri inedite, unde s-au și filmat pentru a le arăta celor care îi urmăresc în mediul online.

Lora, clipe de relaxare în Bali

Lora a fugit și ea de frigul din România și se bucură de clipe de relaxare în Bali. Artista și-a încântat fanii cu imagini din locația exotică. Vedeta a publicat o serie de imagini cu ea în costum de baie și cu părul lung lăsat liber pe spate.

Habibi, vino în Bali”, a scris ea în dreptul imaginilor.

lora-clipe-de-relaxare-in-bali-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  21 / 62

Mario Fresh și Alexia Eram, imagini incendiare din Bali

Mario Fresh și Alexia Eram se bucură de clipe de romantice în Bali. Cei doi au publicat pe conturile lor de Instagram imagini de vis din locația exotică. În plus, fiica Andreei Esca a împărtășit cu fanii ei și o serie de poze spectaculoase cu ea în costum de baie.

„Prima zi in Bal: am ajuns la hotel pe la doua dimineata, ne-am culcat la 6 pentru ca erau tot felul de animale care faceau zgomot. Ne-am trezit la 9 am luat mic dejunul si ne-am culcat la loc pentru ca eram foarte obositi.

Adevarata zi a inceput asadar pe la ora 16:00 cand ne-am aranjat lucrurile prin dulapuri, am iesit sa mancam in Ubud si gata ziua. Am ciocnit un pahar de vin si asteptam sa vina o noua zi in paradis”, a scris Alexia Eram pe Instagram.

mario-fresh-si-alexia-eram-imagini-incendiare-din-bali-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  23 / 62

În plus, cei doi îndrăgostiți au publicat și o imagine incendiară. Artistul o ține în brațe pe iubita lui, amândoi fiind îmbrăcați în costume de baie și se sărută cu pasiune în fața unei cascade.

Tinerețe! Viață! Fericire!”, a fost reacția Andreei Esca.

Delia, vacanță de vis în Asia

Delia a plecat alături de soțul ei în Asia. Totuși, artista nu s-a putut bucura la capacitate maximă de primele zile de vacanță pentru că s-a cofruntat cu frisoane, febră și răgușeală. Când s-a simțit mai bine, a și început să profite la maximum de tot ce era în jurul ei.

Artista s-a și pozat pe o plajă din Phuket, într-un costum de baie întreg.

delia-vacanta-de-vis-in-asiaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  33 / 62

„Este ireal de frumos. N-ai cum. Și nu este aglomerat”, a spus Delia pe Insta Story, referitor la destinația aleasă de ea și soțul ei, Răzvan.

Corina Caragea, momente de neuitat în Bali

Pasionată de călătorii, despre care scrie cu pasiune pe blogul ei, dar și pe pagina sa de Instagram i_am_a_traveller_soul, Corina Caragea a început anul 2023 cu o vacanță, tocmai în Bali. Prezentatoarea știrilor din sport de la Pro TV a ales anume această destinație pentru vacanță, în ciuda celor 13 ore de zbor, deși a mai fost acolo și în 2018.

Peste 10.000 de kilometri și aproape 13 ore de zbor trec foarte repede când știu că mă întorc în Bali, preferata mea când vine vorba de destinații îndepărtate, dar atât de aproape de suflet. Abia aștept!”, a scris Corina pe Instagram, postând imagini de la plecare, din aeroport.

Bineînțeles, vedeta Pro TV a postat și primele imagini din Bali, în care prezintă locul de cazare, dar și peisajele spectaculoase care o înconjoară. Într-unul din cadre, Corina Caragea apare într-un costum de baie alb și a pozat în piscina infinity a hotelului.

corina-caragea-momente-de-neuitat-in-bali-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  37 / 62

Lidia Buble a plecat în Miami

Lidia Buble a plecat în Miami, Florida. Artista a spus că este pentru a doua oară când ajunge în Miami și că cel mai mult admiră curajul oamenilor de acolo de a fi ei înșiși.

Mâine este ziua cea mare. Voi da nas în nas cu visul meu. Sunt ca o bombă care mai are puțin și explodează de fericire. O să vă las aici pe story, poate, niște indicii. (…) Mulți m-ați întrebat dacă îmi place în Miami. Este foarte fain. Este a doua oară când vin și sincer îmi place. Ce aoreciez cel mai mult la ei este că oamenii ăștia au curaj pentru că, în ziua de azi, îți trebuie curaj să fii tu cu adevărat și cred că asta îmi place cel mai mult și faptul că sunt liberi, că trăiesc cum le place, că nu stau să îi judece pe unii și pe alții”, a spus Lidia Buble pe Instagram.

lidia-buble-a-plecat-in-miami-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  45 / 62

Smiley și Gina Pistol, vacanță în Vietnam și Thailanda

La fel ca și anul trecut, Smiley a plecat într-o vacanță binemeritată la început de an, alături de Gina Pistol și de micuța Josephine. Cei trei au ales Vietnamul, iar în avion au fost însoțiți de alte celebrități din România: Speak și Ștefania, Alex Velea și Antonia, însoțiți de copiii lor. După ce au ajuns la destinație însă, fiecare cuplu s-a îndreptat spre alt loc.

Acum, Smiley și Gina Pistol se bucură de clipe superbe în Thailanda.

Nu-mi vine să cred cum pot să fiu povestitorul propriei mele povești. Am ajuns cu bine în Thailanda, de unde vă salutăm, vă pupăm și vă trimitem multă energie bună”, a spus Smiley.

Irina și Răzvan Fodor, imagini de vis din Thailanda

Pe Irina și Răzvan Fodor, începutul anului i-a găsit pe un tărâm exotic, departe de temperaturile scăzute din România. Cei doi se bucură de o vacanță de vis în Thailanda, unde au plecat împreună cu fiica lor, Diana. Irina Fodor a publicat imagini spectaculoase pe contul ei de Instagram. În ciuda faptului că mulți preferă să se relaxeze pe plajă toată ziua când pleacă în astfel de vacanțe, Irina Fodor a explicat de ce ea și soțul ei ai refuzat să facă astfel.

„Deși Thailanda te trage la relaxare, e păcat să lâncezești toată ziua la plajă, când sunt atâtea frumuseți de clătit ochii. De trei zile, ne-am mutat pe insula Koh Samui și nu prea ne-au stat piciorușele. După expediția la Ang Thong National Park, plănuim una la cascadele de pe insulă, iar aici mi-ar prinde bine câteva sfaturi, de la cei care au mai fost. Febra musculară trece cu un thai massage bun, dar amintirile rămân”, a scris Irina Fodor pe Instagram.

irina-si-razvan-fodor-imagini-de-vis-din-thailanda-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  52 / 62

Sursa Foto: Facebook, Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton