Florin Călinescu a fost, recet, invitat în podcastul lui Micutzu de pe YouTube, unde a vorbit despre noua lui emisiune de la Prima TV, „Florin Călinescu Show”, dar și despre viața personală. Cum a răspuns acesta atunci când Micutzu l-a întrebat dacă există sau nu o femeie în viața lui.
Florin Călinescu, despre viața amoroasă
Actorul are o vastă experiență în lumea televiziunii. Acum, acesta are propria lui emisiune la Prima TV, „Florin Călinescu Show”. Recent, a acceptat invitația lui Micutzu și a fost prezent în podcastul lui de pe YouTube. El a vorbit despre situația medicală din România, despre noua lui emisiune, dar și despre viața lui personală. Prin felul propriu, plin de umor, așa cum a obișnuit pe toată lumea, actorul a glumit pe seama legăturilor pe care le au oamenii la o vârstă mai înaintată.
„Florin Călinescu: Am o gagică acum, începem joi și terminăm prin februarie.
Micutzu: Relația?
Florin Călinescu: Vorbim de relații aici?
Micutzu: Păi, nu știu, ați zis că aveți o gagică…
Florin Călinescu: Stai, stai. Mi s-a pus în junghi. E complicat la vârsta asta, sexul nu mai este… dacă nu ai dragoste, sex…știi cum e. Dacă e dragoste, te gândești, fugi despletită…De ce râzi, mă? Eu recunosc când sunt îndrăgostit, am o perucă de la Tanti Florica”, a fost conversația dintre Micutzu și Florin Călinescu, conform playtech.ro.
Ce a pățit actorul când a vrut să se apropie de o femeie
Florin Călinescu, în vârstă de 65 de ani, a glumit referitor la relațiile la o vârstă mai înaintată. Acesta a spus ce s-a întâmplat când a încercat să se apropie de o femeie.
Florin Călinescu: Dacă mă mai sună și îmi spune: «Te-am văzut la televizor aseară. Ce mai faci, mai trăiești?» Conversațiile la noi bătrânii sunt: Ce mai faci, mai trăiești? Hai să vedem. În timp ce pleci spre Focșani zici: «Văd lumânări, flori la poartă. Ce se întâmplă? Păi, doamna Matilda». Și dai replica prostului.
Micuțzu: Păi ieri am vorbit cu ea.
Călinescu: Am dat să mă apropii de una, ea 55, întreținută, fără copii, merge la sală. Parcă luam în brațe niște gantere combinate cu niște extensoare, numai fibră, numai mușchi.
Florin Călinescu a vorbit, printre altele, și despre plecarea lui de la Pro TV.
„Traseele s-au complicat la PRO TV pentru mine de când a plecat prietenul meu Adrian. Acum vorbești așa, în iCloud, nu te aude nimeni și nu îți răspunde nimeni. Nu am nimic cu nimeni, dar nu pot să mă uit la copiii ăia care cântă pe scenă când eu sunt cu altă direcție. (…) La alte posturi sunt tocmite”, a spus acesta în podcastul lui Micutzu.