De acum câteva zile, când Maddox (18 ani), cel mai mare dintre copii, s-a întors în Los Angeles din Coreea de Sud, unde a intrat toamna trecută la Universitatea Yonsei, toți cei șase copii ai Angelinei Jolie se află acasă, cu mama lor. „Își fac temele, iau lecții de limbi străine, exersează la diverse instrumente, se distrează împreună și ajută la bucătărie”, a explicat o sursă, adăugând: „Nu e vorba de o schimbare prea mare pentru ei, pentru că oricum sunt instruiți acasă”.
Pe lângă Maddox, care are cursuri online și care, potrivit People, se concentrează în timpul liber pe lecțiile de coreeană și rusă, ceilalți copii – Pax (16 ani), Zahara (15 ani), Shiloh (13 ani) și gemenii Vivienne și Knox (11 ani) – sunt fericiți că stau acasă și petrec mai mult timp cu părinții lor, în condițiile în care sunt liberi să-și vadă oricând tatăl, pe Brad Pitt, iar vizitele la el continuă conform înțelegerii de la sfârșitul divorțului.
Perioada aceasta de stat împreună în familie vine după câteva luni dificile pentru clanul Jolie: într-un editorial pentru Time scris pe 8 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, actrița de 44 de ani anunța că două dintre fetele sale – Zahara și Shiloh – au trecut prin intervenții chirurgicale și că experiența, deși neplăcută, i-a unit și mai mult ca familie.