“Numai iubirea” - 7 ani mai târziu
“Numai iubirea” - 7 ani mai târziu
După şapte ani de la premiera primei telenovele româneşti, postul Acasă „dezgroapă” comori ascunse şi redifuzează producţia care a scris istorie. Cum le-a mers actorilor de la acel moment încoace, descoperiţi în cele ce urmează.
Acum şapte ani, Oana Zăvoranu era întruchiparea răului pe platourile de filmare, dar dulce şi drăgăstoasă în particular, clamând, în interviuri că „vrea un bebe de la Pepe”. Rolul Andreei Damaschin, protagonista telenovelei, o epuiza atât de tare, încât – povestea ea – „când ajung acasă, adorm pe canapea. Săracul Pepe, mă descalţă, mă dezbracă…”.
Adela Popescu era o puştoaică timidă, cu pretenţii de tânără speranţă, care urma să descopere primii fiori ai dragostei alături de Dan Bordeianu, şi pe care mama o întreba dacă ştie ce să facă în secvenţele de dragoste.
Corina Dănilă intra în pielea unei învăţătoare, rol care, până la urmă nu i-a plăcut deloc, pentru că, potrivit ei, personajul era o femeie slabă de înger (de unde porecla „Sfânta Ana”), iar Papadopol devenea, în ochii fiecărei mame, întruchiparea ginerelui perfect, cu aerul lui melancolic, suspinând după soţia pierdută (în serial) şi plângându-se că scenele de sex sunt cele mai greu de filmat.
Citeşte textul integral în revistă