Homepage  / Știri

Ce fac Teo şi Simona Pătruleasa de Paşte

Ce fac Teo şi Simona Pătruleasa de Paşte

de Redactia Tvmania

Vedetele Kanal D, Teo Trandafir şi Simona Pătruleasa, vor petrece Paştele în familie, alături de fiicele lor, Maya, respectiv Ingrid, şi vor pregăti tot felul de bunătăţi. În timp ce Simona se pricepe la înroşitul oăulor, Teo are un meniu special de Paşte, care conţine, printre altele, „borşuri, pulpe de pui la cuptor, celebrul meu ostropel din aripioare de pui, dar şi o pască fără blat”.

IMG_4395-prel

După şase ani, Simona nu va lucra de Paşte, căci nu mai prezintă ştirile din weekend, ci jurnalul principal din cursul săptămânii, în timp ce Teo va avea o ediţie specială a emisiunii „Teo Show” pe 2 mai.

Înainte de Sărbători, cele două prezentatoare ne-au mărturisit care este cea mai frumoasă amintirie din copilărie pe care o au legată de Paşte. „Îmi plăcea foarte mult că era momentul în care mama ne cumpăra haine noi. Şi ne plăcea obiceiul de a merge la biserică în toată perioada care preceda Noaptea de Înviere”, a spus Simona.

În timp ce Teo şi-a amintit: „Îmi aduc aminte de o întâmplare hazlie, cred că aveam trei ani. Eram împreună cu naşa mea, la Piteşti, la Slujba Deniilor şi tot auzeam că vine Dumnezeu, dar eu am înţeles că este o prezenţă fizică şi îl tot aşteptam. M-am speriat când am văzut că nu vine şi am crezut că am plecat acasă înainte de vreme. Ulterior, naşa mea mi-a povestit cum stă treaba J”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton