Homepage  / Vedete româneşti

Ce face Bogdan Ioan, la trei ani după ce a câștigat „Vocea României”. Ce mesaj a transmis

Ce face Bogdan Ioan, la trei ani după ce a câștigat „Vocea României”. Ce mesaj a transmis
8

de Roxana Mirea,

Bogdan Ioan a urcat pe scena de la „Vocea României” în anul 2018. Acesta a impresionat pe toată lumea cu timbrul lui vocal excepțional, apropiat de cel al legendarului Michael Jackson. Au trecut trei ani de când Bogdan Ioan a câștigat „Vocea României”, iar cu această ocazie, el a dorit să transmită un mesaj pe rețelele sociale.

Bogdan Ioan, la trei ani după ce a câștigat „Vocea României”

Chiar dacă a studiat arhitectura, talentul lui incontestabil l-a codus către o carieră în muzică. În anul 2018, Bogdan Ioan a urcat pe scena de la „Vocea României”, de la Pro TV, și a interpretat piesa „Earth song”, a lui Michael Jackson. Toată lumea a fost impresionată de timbrul lui vocal, asemănător cu cel al lui Michael Jackson.

Cei patru jurați, Smiley, Andra, Irina Rimes și Tudor Chirilă, s-au „luptat” pentru a-l avea în echipă.

N-am crezut că o să aud aşa ceva vreodată. N-am crezut că o să se nască om care să cânte aşa. Ştii, toată lumea a zis că pe Michael Jackson nimeni nu o să-l egaleze, nimeni nu o să cânte aşa. Ai cântat foarte bine, ai cântat ca el, impecabil“, i-a spus la acel moment Andra, potrivit libertatea.ro.

Bogdan Ioan a decis să meargă în echipa lui Smiley, care l-a condus până în marea finală. La trei ani distanță de când a câștigat „Vocea României”, Bogdan Ioan a făcut dezvăluiri despre viața sa.

Ce-face-Bogdan-Ioan-la-trei-ani-dupa-ce-a-castigat-„Vocea-Romaniei.-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Bogdan Ioan: „Nu am realizat tot ceea ce mi-am propus”

Bogdan Ioan a câștigat „Vocea României”, în 2018. Au trecut trei ani de atunci, iar artistul a vrut să le transmită un mesaj cu această ocazie celor care îl urmăresc în mediul online. El a dezvăluit că nu a realizat tot ce și-a propus, dar este mai determinat ca niciodată să reușească.

Au trecut 3 ani de la finala Vocea României. Voi, prin votul vostru, mi-ați oferit șansa și posibilitatea de a încerca să îmi construiesc o carieră în muzică. Din păcate, nu am realizat tot ceea ce mi-am propus în acești ani, din diverse motive care au ținut de mine mai mult sau mai puțin, dar am învățat multe, am cunoscut oameni mișto, am luat contact cu realitatea de care te lovești după un «talent show» și sunt mai determinat că niciodată să reușesc. Vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături și stați aproape pentru ce va urma!”, a scris Bogdan Ioan, pe rețelele sociale.

În prezent, Bogdan Ioan face muzică, a lansat mai multe melodii, preintre care piesa „Tu” și apare destul de des la televizor. A fost invitat la Antena 1, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, la „Vorbește lumea”, de la Pro TV, dar și la TVR 1.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton