Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ce face în prezent Dan Cruceru, după ce a renunțat să prezinte „Survivor România”

Ce face în prezent Dan Cruceru, după ce a renunțat să prezinte „Survivor România”

de Redactia Tvmania

Fostul prezentator al show-ului „Survivor România”, de la Kanal D, Dan Cruceru (39 de ani) profită acum din plin de viața de familie și are grijă de propriile sale afaceri.

„Profit de fiecare trăznaie pe care o face băiețelul, e în perioada în care își testează foarte mult abilitățile și se cațără peste tot, așa că trebuie să fim foarte atenți. Cu Sophia, care e mult mai mare, avem altfel de distracții. Dar, una peste alta, e o mare bucurie la noi în casă în fiecare seară. Avem vreo două ore în care o ținem doar într-o joacă și devastăm tot. Apoi și strângem, așa că nimeni nu se supără”, a povestit, pentru TVmania, Dan Cruceru.

Dar pe lângă joacă și trăsnăi, își face timp și pentru treburi serioase:

„În privința afacerilor, Taticool și Taticool Shop se dezvoltă tot mai mult, așa că au nevoie de atenția mea sporită. Partea de blogging necesită timp pentru videouri și texte de calitate, iar cele două magazine cu produse premium pentru copii la fel. Este o muncă zilnică, temeinică, foarte serioasă pe ambele paliere, dar care îmi place și îmi dă satisfacții. Pandemia ne-a învățat că trebuie să fim flexibili, să inovăm, să acordăm și mai mult sprijin fiecărui client în parte”.

Și pentru că e nevoie și de puțină relaxare, prima vacanță o are programată pentru luna martie:

„Viețile noastre sunt foarte pline, în momentul de față. De Valentine’s day ne făcusem ceva planuri, dar am sfârșit amândoi adormind pe canapea. Am luat în schimb un buchet din florile preferate ale Cristinei :). Ne e bine cum suntem și chiar simțim că nu avem neapărată nevoie să marcăm zilele acestea ale iubirii. Dar, cred că de Dragobete vom iesi în oraș doar noi doi și vom bea un pahar cu vin, iar prin luna martie avem programată o vacanță. Luăm copiiii cu noi, așa că vom schimba doar frigul cu soarele, dar nu și agitația din viețile noastre”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton