Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ce face Narcis Ianău la 10 ani de când a apărut la „Românii au talent”. „Câștig suficient încât să îmi asigur un grad de confort”

de Andra Stana,

Acum 10 ani, Narcis Ianău urca pe scena de la „Românii au talent” și reușea să îi impresioneze pe jurați și pe telespectatori. Astăzi, artistul de 26 de ani urcă pe cele mai mari scene ale lumii. În prezent, Ianău are o colaborare cu sopra Sarah Brightman.

Narcis Ianău, la 10 de ani de la „Românii au talent”

În 2011, Narcis Ianău a ajuns în marea finală de la „Românii au talent” cu Adrian Țuțu. Din păcate, el nu a plecat acasă cu marele premiu al show-ului de la Pro TV. În schimb, vocea sa a rămas în mintea românilor. Multă lume s-a întrebat ce s-a ales de tânărul cu vocea de aur. Astăzi, la 26 de ani, Narcis Ianău se poate lăuda cu realizările sale, scrie libertatea.ro.

Într-un interviu acordat Ciao, acesta a spus că show-ul de la Pro TV l-a ajutat să aibă mai multă vizibilitate în muzică.

„Imediat după emisiune, viața mea și-a urmat cursul ei firesc. Diferența a constat în faptul că, primind validarea mult râvnită, pe parcursul emisiunii, am prins acel plus de încredere în mine de care mai aveam nevoie și care m-a adus în direcția pe care mi-o doream: să-mi fac o carieră în muzică.

Odată stabilit acest obiectiv, m-am concentrat cu toată forța pe îndeplinirea lui.”, a spus cântărețul care acum cântă pe scene din Europa și America alături de artiști celebri.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Ianău colaborează cu trupa Gregorian și soprana Sarah Brightman

„Am colaborări fidele și statornice cu trupa Gregorian și cu idolul meu din copilărie, celebra soprană Sarah Brightman. Numitorul comun al acestor colaborări este renumitul producător Frank Peterson, cu care am ajuns să mă cunosc printr-o întâmplare destul de hazlie, despre care am mai povestit. M-a găsit pe internet, în urmă cu multi ani, în timp ce căuta o anumită piesă, pe care a găsit-o și în interpretarea mea. Intrigat de voce și nevenindu-i să creadă că era voce de băiat, m-a chemat la el în studio, în Germania, să se convingă că eu cântam. ….Si… a fost suficient de uimit încât să îmi propună să facem un album”, a mai declarat Narcis Ianău.

Narcis Ianău, concerte în Statele Unite

Acum, Narcis Ianău este în concert în Statele Unite ale Americii. E mândru de toate realizările lui pe plan profesional și nu are de gând să se oprească aici.

„Sunt încântat și onorat să fiu din nou invitat special în concertul “A Christmas Symphony”, susținut de Sarah Brightman alături de orchestră și cor. Turneul se desfășoară în lunile noiembrie-decembrie, în 16 orașe din Statele Unite. Cuprinde, ca și playlist, o savuroasă colecție de cântece de Crăciun îmbinate cu hiturile îndrăgite ale sopranei. Repertoriul meu din cadrul concertului constă în două piese cântate în duet și un cunoscut colind cântat solo”, a mai spus artistul pentru Ciao.

În același interviu, cântărețul a fost întrebat și de veniturile lui având în vedere munca pe care o depune aproape zilnic. A spus că el acum câștigă bine și are grijă să își ajute și familia. „Câștig suficient încât să îmi asigur stabilitate, siguranță și un grad de confort”.

Narcis Ianău: „Nu mi-am dezvoltat încă abilități pentru afaceri”

Mulți artiști din România, dar și din lumea întreagă, atunci când au venituri semnificative se implică și în afaceri. Momentan, Narcis Ianău rămâne doar la muzică.

„Nu mi-am dezvoltat încă abilități pentru afaceri… investiții. Și nici nu a fost cazul deocamdată. Pentru că sumele câștigate nu sunt, totuși, atât de fabuloase cât observ că mulți își imaginează. Da, mi-am cumpărat apartamentul meu în Cluj, însă aceasta aș numi-o mai degrabă o necesitate, nu o investiție. …Vedem ce mai urmează pe viitor”, a încheiat el.

Sursa foto: Instagram

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te