Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ce face și cum arată acum Manuela Arcuri („Păcatul și rușinea”, TVR 2)

de Redactia Tvmania

TVR 2 redifuzează în serile de sâmbătă miniseria italiană „Păcatul şi ruşinea”, lansată cu mare succes în țara de origine în 2010, cu Manuela Arcuri și Gabriel Garko în rolurile principale. După ce Garko a recunoscut anul trecut că e homosexual, actrița – care i-a fost iubită o scurtă perioadă – a venit pe micul ecran să-și spună partea ei de adevăr.

Când Gabriel Garko (48 de ani), sătul să trăiască în minciună, a declarat public că e homosexual în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate emisiunii italiene „Verissimo”, toamna trecută, vestea a trimis unde de șoc în presa mondenă italiană. De-a lungul anilor, Garko, un adevărat sex-simbol, fusese văzut la brațul a numeroase femei, iar relațiile sale cu acestea au început dintr-odată să fie discutate și analizate.

 

Invitată câteva săptămâni mai târziu în același studio tv, frumoasa Manuela Arcuri (44 de ani), care s-a iubit timp de câteva luni cu Garko, în 2009, chiar la filmările pentru primul sezon al serialului „Păcatul și rușinea”, a explicat:

Povestea noastră de dragoste nu a durat mult, dar pentru mine a fost reală. Acum, ascultându-i declarațiile, mă gândesc că poate am fost și eu o victimă, eu am crezut în el, i-am crezut cuvintele, am crezut ce-mi spunea”, a declarat Arcuri, care a continuat:

Nu pot spune că povestea noastră a fost falsă sau înscenată. Eu eram îndrăgostită, iar între noi era o puternică atracție fizică, ne plăceam foarte mult. A durat puțin, e adevărat, dar pentru perioada aceea scurtă de timp, el a fost iubitul meu: pentru mine totul a fost adevărat”, a povestit Arcuri.

Ce face Manuela Arcuri acum

De mai mulți ani, italianca a renunțat aproape total la cariera sa în televiziune și cinema, preferând să se dedice familiei.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Din 2010, Manuela are o relație cu omul de afaceri Giovanni Di Gianfrancesco, care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de fotbalistul Francesco Coco, o relație care a făcut-o să sufere pe actriță.

Mi-a umplut viața, mi-a oferit atâta dragoste. Nu aș mai putea să-mi imaginez viața fără el”, a povestit Arcuri despre partenerul ei de viață. În 2014, după ani de încercări, cei doi au devenit părinții unui băiețel, Mattia, pentru care Arcuri a luat o pauză de la carieră. A revenit în 2019 pe micile ecrane italiane, pentru „Dansez pentru tine”.

Păcatul și rușinea” se vede la TVR 2

Două sezoane are miniseria italiană „Păcatul și rușinea”, în original „Il peccato e la vergogna”, lansate la câțiva ani distanță: primul sezon, cu 6 episoade (ultimul e programat pe 1 mai la TVR 2), lansat în 2010, iar al doilea sezon, cu 10 episoade, lansat în 2014 (continuă la TVR 2, din 8 mai).

Povestea, pentru cine nu știe, începe la sfârşitul anilor 1930, în Roma sfâșiată de dictatură și controlată de fascişti: destinul lui Nito Valdi (Gabriel Garko) se împleteşte cu cel al frumoasei Carmen Tabacchi (Manuela Arcuri), militantă pentru libertate, de care Nito se îndrăgosteşte cu patimă. Respins de obiectul obsesiei sale, Nito intră în rândurile fasciştilor şi jură să se răzbune pe Carmen şi pe familia ei. Drumurile lor se întretaie pe parcursul a 30 de ani, într-un carusel de intrigi pasionale și alianțe dubioase, timp în care şi Italia trece prin transformări radicale.

Sursa foto: Instagram, Hepta

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te