Homepage  / Vedete româneşti

Ce fel de mămică va fi actrița Anca Dinicu? „O să fiu grijulie și ușor isterică”. EXCLUSIV

Ce fel de mămică va fi actrița Anca Dinicu? „O să fiu grijulie și ușor isterică”. EXCLUSIV
17

de Cătălina Matei,

La cei 33 de ani ai săi, Anca Dinicu are o carieră înfloritoare ca actriță de comedie, joacă în filme, iar în curând o vom putea urmări și în emisiunea „Săriți de pe fix!”, care va începe în curând la Pro TV. Până atunci, merge prin țară cu un spectacol de teatru, plănuiește o escapadă în Ibiza și profită de orice moment liber pentru a fi alături de cei dragi, incluzându-i aici și pe cei doi căței ai săi.

Până când va începe la Pro TV show-ul „Săriți de pe fix!”, o putem urmări pe Anca Dinicu și în comediile disponibile în prezent pe Netflix – „Teambuliding”, „Haita de acțiune”, „Love Sorry”, „Zăpadă, Ceai și Dragoste”. Dar și prin țară, und emerge în turneu cu spectacolul „Desculț în parc” de la Teatrul de Comedie.

Iar dincolo de viața profesională, actrița care s-a remarcat pe micul ecran pentru prima dată în producția „În puii mei!” se concentrează asupra celor dragi. Are o familie minunată, doi căței special, prieteni de suflet. Cât despre cum va fi din ipostaza de mămică… iată ce am aflat!

Suntem în plină vară. De vacanță ai avut parte deja? Dacă nu… când urmează?

Am fost 3 zile pe litoral la noi, în Vama Veche și am plănuit în august 7 zile în Ibiza, alături de o gașcă mare de prieteni.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta, dincolo de actorie?

Duc căţeii în parc, mă duc la mama, mă duc la sora mea, mă duc la bunici şi mă întâlnesc cu cel puţin două prietene. Toate într-o zi. Încerc să profit cât pot de zilele libere pentru a mă revedea cu cei dragi.

anca-dinicu-00Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

Care sunt cele mai serioase lucruri la care excelezi?

Nu știu ce se încadrează în categoria asta. Excelez de exemplu la conducerea autovehiculului, mi se pare o treabă destul de serioasă, mai ales atunci când depinde de tine viața altor oameni. Ceva mai serios de atât nu prea fac… serios.

Pe Instagram, am remarcat și pozele în care ai fost nașă de botez, alături de Cristi Mitrea. Cum crezi că vei fi în postura de mamă?

Cred că am să fiu o prezență agreabilă pentru copiii mei. Am doi căței, de 16 respectiv 9 ani. Știu că nu se compară, dar dacă am știut să-i cresc pe ei, sigur o să mă descurc. O să fiu grijulie și ușor isterică. Înțelegătoare și categorică.

Și apropo de copii… dacă, peste 20 de ani de-acum încolo, fiica ta ar veni și ți-ar spune că vrea să dea la Teatru… cum ai reacționa?

Nu aș avea o problemă. Atâta timp cât eu am făcut asta și încă îmi place, n-aș putea să nu o încurajez. Fiecare ființă pe pământul ăsta e liberă să aleagă orice, nu îți dă nimeni dreptul să decizi pentru alt om. Cel mult aș putea să-i sugerez și alte domenii, să-i ofer posibilitatea să descopere și alte meserii frumoase. Dar cu siguranță aș sprijini orice inițiativă a copilului meu.

anca-dinicu-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 17

Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton