Homepage  / Filme Online

Ce filme românești ne rămân aproape din anul 2022

Ce filme românești ne rămân aproape din anul 2022

de Andreea Hentea,

Chiar dacă numărul de premiere românești apărute de-a lungul acestui an nu e foarte mare, câteva titluri ne vor stărui în memorie mult timp de acum încolo, datorită poveștii, distribuției, intensității și atmosferei lor, care au oferit foarte mult publicului.

„Miracol”

Filmul regizat de Bogdan George Apetri o urmărește pe tânăra călugăriță Cristina Tofan (Ioana Bugarin) în drumul său printr-o lume pe care nu o cunoaște îndeajuns, în care speră să găsească o soluție pentru zbuciumul său sufletesc și care îi rezervă o soartă teribilă. Într-o construcție simetrică față de parcursul dramatic al fetei, inspectorul de poliție Marius Preda (Emanuel Pârvu) pornește pe urmele sale, reconstituind drama, completând elementele lipsă ale unora dintre acțiunile ei și scoțând la iveală o poveste tulburătoare prin implicațiile sale multiple.

De la structura sa atent construită la atmosfera apăsătoare, neliniștitoare, memorabilă și la personajele interpretate cu forță și expresivitate de Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, filmul ne oferă o poveste de factură specială în spațiul cinematografiei românești, rămânând un moment de emoție aparte.

„Miracol” a avut premiera pe 4 februarie 2022.

„R.M.N.”

Finețea și atenția cu care scenaristul și regizorul Cristian Mungiu (laureat cu Palme d’Or în 2007 pentru „4 luni 3 săptămâni și 2 zile”) își tratează întotdeauna temele se vede limpede și în acest „R.M.N.”, inspirat de un caz real, petrecut în România la începutul anului 2020. Concentrat în preajma unui moment de impas al eroilor săi, Matthias (Marin Grigore), Csilla (Judith State), Ana (Macrina Bârlădeanu) și Rudi (Mark Edward Blenyesi), dar și al întregii colectivități din care fac parte, impecabil la toate capitolele, filmul scris și regizat de Cristian Mungiu vorbește cu pertinență și luciditate despre complicatele resorturi ale sufletului omenesc, despre mentalități, intoleranță, superstiții, despre reacțiile oamenilor în fața imprevizibilului, despre modul în care ne raportăm la ceilalți, dar și la un viitor tot mai neliniștitor.

„Printr-o poveste plasată într-o mică comunitate formată din mai multe etnii, încerc să pun o oglindă în fața lumii de astăzi”, a spus regizorul Cristian Mungiu.

„R.M.N.” a avut premiera pe 3 iunie 2022.

„Metronom”

Film de atmosferă, portret al unei generații prea puțin aduse cu onestitate pe ecranele românești, filmul scris și regizat de Alexandru Belc este important în primul rând prin faptul că deschide o ușă, sau mai curând o trapă, spre ceea ce se petrecea în subteranele unei societăți poleite cu lozinci și menite să mimeze iluzia democrației și a prosperității. Cele câteva portrete puternice – adolescenta Ana (Mara Bugarin), tatăl ei (Mihai Călin) și alunecosul colonel Biriș (Vlad Ivanov) -, starea de spirit a tinerilor din epocă, bine punctată de piesele lui Janis Joplin, The Doors și Mircea Florian și incidentul în urma căruia își arată colții sistemul opresiv care supraveghea totul, zdrobind fără milă orice încercare de eliberare individuală, sunt elementele care fac ca filmul să fie proaspăt și credibil.

O poveste mai mult decât necesară, pe care autorul său o adresează în special publicului tânăr. „Astăzi uităm cât de greu este să crești cu un regim autoritar și cum era viața unui adolescent la vremea aceea”, a declarat Alexandru Belc într-un interviu.

„Metronom” a avut premiera pe 4 noiembrie 2022.

„Oameni de treabă”

Oglindă ingenioasă a societății, „Oameni de treabă” ne rezervă un ton, o atmosferă și o dezvoltare scenaristică surprinzătoare, care ne captează interesul și ne fac să ne implicăm cu totul în jocul propus de film. Una dintre marile sale reușite este jocul extraordinar de natural și concentrat al lui Iulian Postelnicu, un recital actoricesc care definește întreaga poveste. Acesta îl interpretează în mare formă pe polițistul Ilie, atent la toate subtilele straturi și transformări ale unui personaj contrariant, schimbător și ambiguu, cum nu prea vedem des în filmul românesc. Interacțiunile sale cu primarul satului, jucat sclipitor de Vasile Muraru (la aceeași cotă înaltă cu polițistul din „Neidentificat” și cu tatăl din „Cea mai fericită fată din lume”), subterfugiile acestuia și tonul insidios prin care vrea să-și impună puterea absolută asupra a tot ce mișcă în sat, reprezintă un spectacol în sine, într-o poveste în care tensiunile se acumulează încet, dar sigur, crescând electrizant spre final.

Cu o distribuție excelentă, o atmosferă puternic conturată și un final imposibil de uitat, „Oameni de treabă” reprezintă un thriller captivant, din care nu lipsesc accentele de comedie neagră, și unul dintre filmele eveniment ale acestui an cinematografic.

„Oameni de treabă” a avut premiera pe 25 noiembrie 2022.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton