Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Ce filme se pot viziona pe noua platformă de streaming TIFF Unlimited

de Redactia Tvmania

Lansată recent în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, TIFF Unlimited, platforma de streaming ce continuă online experiența de festival, numără deja peste 1,500 de abonați și are, pentru moment, un catalog de 60 de filme, disponibile doar pe teritoriul României, căruia i se vor adăuga noi titluri bilunar.

 

Printre cele mai noi titluri adăugate pe TIFF Unlimited se numără Dheepan (r. Jacques Audiard), câștigător al Palme d’Or la Cannes 2015, Juste la fin du monde (r. Xavier Dolan), film câștigător a două premii la Cannes 2016, L’amant double (r. François Ozon), Maria by Callas (r. Tom Volf), Breaking News (r. Iulia Rugină) sau Katalin Varga (r. Peter Strickland), deținător al trofeului Ursul de Argint la Berlinale 2009. 

 

De la anunțul lansării și până în prezent, platforma de streaming (VoD)  TIFF Unlimited a fost vizitată de peste 20,000 de cinefili din întreaga lume, deși filmele din platformă pot fi accesate doar de pe teritoriul României, printre aceștia regăsindu-se atât comunități de expați, dar și cetățeni străini pasionați de cinema-ul românesc. 

 

Ne bucurăm că, într-un timp atât de scurt, TIFF Unlimited a atras atenția cinefililor, demonstrând astfel nevoia acestora de vedea filme care fie au ieșit din circuitul cinematografic, fie nu sunt disponibile pe alte canale, fie nu au acces la ele. Tocmai din dorința de a oferi publicului nostru o experiență cât mai placută și tinând cont de recomandările acestuia, am ales ca pe unlimited.tiff.ro să existe doar două tipuri de abonament: cel lunar, care costă 5 Euro + TVA, și cel de 12 luni, al cărui preț rămâne de 65 de Euro (TVA inclus). Toți abonații TIFF Unlimited vor beneficia de gratuitate timp de o săptămână, după ce și-au făcut un cont pe site-ul unlimited.tiff.ro. Abonamentele de 3 și 6 luni deja achiziționate, rămân valabile până la expirarea lor”, spune Dorina Oargă, managerul proiectului.

 

Printre cele mai vizionate filme de pe unlimited.tiff.ro se regăsesc titluri românești precum Câini (r. Bogdan Mirică), Despre oameni și melci (r. Tudor Giurgiu), Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete) și Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu), filme prezentate la TIFF sau în marile festivaluri internaționale, cum sunt Youth (r. Paolo Sorrentino), Melancholia (r. Lars von Trier), Wild Tales (r. Damián Szifron), The Guilty (r. Gustav Möller), United States of Love (r. Tomasz Wasilewski) sau Utoya – 22 iulie (r. Erik Poppe), dar și titluri din selecția TIFF 2019, precum documentarul Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation) și Pauză (Pause), debutul nu lipsit de umor negru al scenaristei, regizoarei și producătoarei cipriote Tonia Mishiali.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te