Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme Online / Disney Plus

Ce filme și seriale apar pe Disney Plus în decembrie 2022. Premierele lunii

de Andra Stana,

Luna decembrie aduce la Disney+ filme și seriale care vă vor înveseli serile lungi de iarnă. Așezați-vă confortabil la căldură și îmbrățișați spiritul sărbătorilor. La Disney+, luna decembrie înseamnă mai mult decât filme clasice de Crăciun (deși sunt multe și din acelea!): „Uite-i cum fug” ajunge pe platformă în această lună, plus episoade noi din „Willow”, „Cine este familia lui Moș Crăciun?”, „American Horror Story” și multe altele.

[toc]

Seriale Disney Plus, decembrie 2022

SINGURA NOASTRĂ ȘANSĂ [LA ÚLTIMA]

SERIAL ORIGINAL DISNEY+

Premiera: 2 Decembrie I Toate episoadele sunt disponibile

„Singura noastră șansă” este povestea suișurilor și coborâșurilor din relația dintre Candela și Diego, pe măsură ce îi urmărim într-o călătorie prin dragoste, prietenie și lupta pentru a-și urma drumul în lume. Serialul îi are în rolul lui Diego pe Miguel Bernardeau, unul dintre cei mai promițători tineri actori spanioli („Josefina”, „Élite”, „Todo lo otro”), și pe Aitana, senzația muzicală a momentului și cea mai importantă artistă pop din Spania („Mariposas”, „Formentera”, „Mon Amour – Remix”, „En el coche”), care o interpretează pe Candela. Acesta este, de asemenea, debutul Aitanei ca actriță.

Trailer „Singura noastră șansă”

AVERE NAȚIONALĂ: PUTEREA ISTORIEI [NATIONAL TREASURE: EDGE OF HISTORY]

SERIAL ORIGINAL DISNEY+

Premiera: 14 Decembrie I Debutează cu premiera a două episoade

Viața lui Jess Valenzuela este dată peste cap atunci când un străin enigmatic îi oferă un indiciu despre o comoară veche de secole care ar putea avea legătură cu tatăl ei decedat în urmă cu mult timp. Jess are un talent deosebit pentru rezolvarea puzzle-urilor, iar abilitățile ei sunt puse la încercare pe măsură ce ea și prietenii ei urmăresc o serie de indicii ascunse în artefacte și repere americane. Dar va reuși Jess să îl întreacă pe un dealer de antichități de pe piața neagră într-o încercarea de a găsi cea mai mare comoară pierdută din istorie și pentru a descoperi adevărul despre trecutul familiei sale?

Trailer Avere națională: Puterea istoriei

NEBUNUL NOSTRU [THIS FOOL]

SERIAL ORIGINAL DISNEY+

Premiera: 21 decembrie I  Toate episoadele sunt disponibile

Julio Lopez este un bărbat de 30 de ani care încă locuiește cu părinții, care are o iubită cu care se vede intermitent încă din liceu și care caută orice scuză pentru a nu-și înfrunta problemele personale. Julio lucrează la Hugs Not Thugs, o organizație non-profit care se ocupă cu reabilitarea gangsterilor, unde se ceartă mai mereu cu Luis, vărul său mai mare, un fost gangster ieșit de curând din închisoare și care locuiește cu Julio și cu familia acestuia.

Trailer „Nebunul nostru”

FAMILY GUY, sezonul 21

Premiera: 7 decembrie I 6 episoade noi

„Family Guy” continuă să-și delecteze fanii înfocați cu glume tăioase, parodii pertinente, animație spectaculoasă și muzică originală interpretată de orchestră. Încă de la debut, serialul a căpătat statutul de animație cult printre fani, iar vedeta sa în devenire, un bebeluș vorbitor, a devenit unul dintre cele mai apreciate personaje TV din toate timpurile.

Trailer „Family Guy”, sezonul 21

Filme Disney Plus, decembrie 2022

UITE-I CUM FUG [SEE HOW THEY RUN]

Premiera: 14 Decembrie I Film exclusiv pe Disney+

Bun-venit la cea mai mare crimă care a fost pusă în scenă vreodată! În West End din Londra anilor ‘50, planurile pentru o versiune cinematografică a unei piese de succes s-au oprit brusc, după ce un membru esențial al echipei este ucis. Când inspectorul sătul de viață, Stoppard, și prietenul său nerăbdător, Constable Stalker, se ocupă de caz, cei doi se trezesc implicați într-o încurcătură demnă de romanele polițiste în lumea teatrului subteran sordid și plin de farmec. Cu cât investighează mai mult crima misterioasă, cu atât își dau seama că fac asta pe propria lor răspundere.

O NOAPTE LA MUZEU: KAHMUNRAH SE REÎNTOARCE [NIGHT AT THE MUSEUM: KAHMUNRAH RISES AGAIN]

Premiera: 9 Decembrie

„O noapte la muzeu: Kahmunrah se reîntoarce” e un film de animație inspirat de binecunoscuta serie cinematografică. Slujba de vară a lui Nick Daley ca paznic de noapte la Muzeul de Istorie Naturală e o muncă plină de provocări pentru orice elev de liceu. Din fericire, calcă pe urmele tatălui său și e familiarizat cu antica tăbliță aflată la muzeu, cea care readuce totul la viață la apusul soarelui. Nick se bucură să-și revadă vechii prieteni, pe Teddy, Sacagawea Rex și alții. Dar când apare Kahmunrah, regele maniac, și vrea să deschidă subteranele egiptene și să elibereze Armata Infernului, Nick trebuie să-l oprească pe conducătorul cel nebun și să salveze muzeul odată pentru totdeauna.

JURNALUL UNUI PUȘTI: RODRICK E CEL MAI TARE [DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES]

FILM ORIGINAL DISNEY+

Premiera: 2 Decembrie I Exclusiv pe Disney+

Poznele buclucașe ale lui Greg Heffley, un elev de gimnaziu plin de angoase și predispus la dezastre, continuă în „Jurnalul unui puști: Rodrick e cel mai tare”, de data aceasta în prim-plan fiind complicata lui relație cu fratele său mai mare, Rodrick. Licean cu părul rebel, Rodrick este leneș și indisciplinat și petrece mult prea mult timp repetând cu trupa sa rock. Deși îi place să-l chinuie pe Greg, în cele din urmă are o afecțiune profundă pentru fratele său mai mic.

Trailer „Jurnalul unui puști: Rodrick e cel mai tare”

Crăciunul pe Disney Plus

FAMILIE DE WEEKEND: EDIȚIE SPECIALĂ DE CRĂCIUN [WEEK-END FAMILY: CHRISTMAS SPECIAL] – serial original Disney Plus – 9 decembrie

MICKEY SALVEAZĂ CRĂCIUNUL [MICKEY SAVES CHRISTMAS] – 2 decembrie

SCULPTURĂ ÎN ZĂPADĂ [BEST IN SNOW] – producție specială Disney Plus – disponibil acum

LICEUL MUZICAL: SPECTACOLUL DE SĂRBĂTORI [HIGH SCHOOL MUSCIAL: THE MUSICAL: THE HOLIDAY SPECIAL] – producție specială Disney Plus – disponibil acum

LEGO RĂZBOIUL STELELOR DE SĂRBĂTORI [LEGO STAR WARS THE HOLIDAY SPECIAL] – disponibil acum

SPĂRGĂTORUL DE NUCI HIP HOP [THE HIP HOP NUTCRACKER] – din 25 noiembrie

PENTATONIX: ÎN JURUL LUMII DE SĂRBĂTORI [PENTATONIX: AROUND THE WORLD FOR THE HOLIDAYS] – – producție specială Disney Plus – 2 decembrie

Ice Age: A Mammoth Christmas – disponibil acum

GREU DE UCIS [DIE HARD] – Toate filmele din franciza Greu de ucis sunt disponibile acum

SINGUR ACASĂ DULCE CASĂ [HOME SWEET, HOME ALONE] – Film original Disney Plus. Toate filmele din franciza Singur acasă sunt disponibile din 2 decembrie

CINE ESTE FAMILIA LUI MOȘ CRĂCIUN? [THE SANTA CLAUSES] – Serial original Disney Plus – Disponibil acum

MARVEL STUDIOS PREZINTĂ: GARDIENII GALAXIEI: SPECIAL DE SĂRBĂTORI [STUDIO MARVEL PRESENTS GUARDIANS OF THE GALAXY: HOLIDAY SPECIAL] – producție originală Disney Plus – 25 noiembrie

Sursa foto: Disney Plus

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te