Homepage  / HBO

Ce filme și seriale noi apar pe HBO în martie 2023

Ce filme și seriale noi apar pe HBO în martie 2023

de Ioana Maria,

Luna martie aduce la HBO filme premiate precum Triangle of Sadness, The Green Knight, producții populare ca The Other Guys, Total Recall, The Ride 2, noi episoade din Peacemaker, The White House Plumbers și Succession, Perry Mason (sezonul 2),  Stargirl (sezonul 3) și Somebody Somewhere (sezonul 2).

Primul sezon al serialului – fenomen The Last of Us se încheie pe 13 martie cu episodul 9,  un eveniment așteptat de zeci de milioane de fani din întreaga lume care urmăresc din ianuarie parcursul călătoriei supraviețuitorului Joel alături de îndrăzneața adolescentă Ellie prin SUA. Serialul creat de Craig Mazin și Neil Druckmann este bazat pe jocul video cu același nume, apreciat de critici și dezvoltat de Naughty Dog exclusiv pentru PlayStation®.

Câștigător al Palme d’Or la Cannes 2022 și nominalizat la Premiile Oscar 2023 (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original), Triangle of Sadness (regia Ruben Östlund) îi urmărește pe Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), un celebru cuplu de fotomodele, a căror aventură într-o croazieră de lux se transformă într-un spectacol grotesc. Filmul va putea fi urmărit pe HBO și HBO Max din 19 martie.

The Green Knight (regia David Lowery), un film cu 22 de premii și peste 100 de nominalizări, cu Dev Patel și Alicia Vikander în rolurile principale, e o repovestire fantastică a legendei lui Sir Gawain, nepotul curajos al Regelui Arthur, care pornește într-o îndrăzneață încercare de a se confrunta cu Cavalerul Verde.

Documentarul Johnny vs Amber: The U.S.Trial se află, de asemenea, printre recomandările lunii la HBO, și aduce informații din culise și testimoniale exclusive despre unul dintre cele mai urmărite procese din ultimii ani, cel dintre actorul Johnny Depp și Amber Heard.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton