Homepage  / Filme Online / HBO

Ce filme și seriale noi apar pe HBO Max în luna august 2023

Ce filme și seriale noi apar pe HBO Max în luna august 2023

de Andra Stana,

Luna august aduce la HBO Max 16 filme și seriale noi. Filme, documentare, seriale, reality și programe speciale pentru copii vor avea premiera pe HBO Max și vor putea fi urmărite de acasă, de pe plajă sau din vârful muntelui, pe orice dispozitiv.

Vara asta întrece record după record la temperaturi, iar aerul condiționat face ca totul să fie mai acceptabil. De fapt, aerul condiționat, filmele și serialele sunt mixul ideal. Iar HBO Max aduce în august producții de neratat!

Dacă vrei să te uiți la filme bune și încă nu ai pregătit lista de favorite, iată ce nu trebuie să ratezi în august: HBO Max îți aduce 16 filme noi.

 [toc] 

Seriale noi pe HBO Max, august 2023

James și Oliver Phelps, actorii care au jucat rolurile gemenilor Fred și George Weasley în filmele Harry Potter, se întorc cu sezonul doi din Prieteni fantastici. Cei doi pornesc în diverse aventuri alături de prietenii lor, iar în sezonul doi îi vor avea invitați pe Alfie Enoch (Dean Thomas în Harry Potter), Mark Williams (Arthur Weasley în Harry Potter), Natalie Tena (Nymphadora Tonks în Harry Potter, Osha în Game of Thrones), Alfie Allen (Theon Greyjoy în Game of Thrones) și mulți alții.

Sezonul doi din Prieteni fantastici va fi disponibil pe HBO Max pe 9 august.

Momentul victoriei: Ascensiunea dinastiei Lakers – Acest serial HBO e o cronică a vieților personale și profesionale ale jucătorilor din echipa Los Angeles Lakers din anii ‘80, una dintre cele mai dominante și adulate dinastii – o echipă care a definit era, și pe teren, și în afara lui. Sezonul doi va fi disponibil pe HBO Max pe 7 august.

Te vei mai putea uita pe HBO Max la următoarele seriale: Miliarde (sezonul 7), Rap Sh!t (sezonul 2), Dulapul meu magic (sezon 1).

Documentare noi pe HBO Max, august 2023

Jucătorii de argint – Povestea a patru jucători de tenis „Super Seniori”, de 80 și 90 de ani, care se pregătesc pentru Campionatele Mondiale ale Federației Internaționale de Tenis pentru Seniori. Pe parcursul călătoriei lor remarcabile, aceștia ne arată ce îi ambiționează să joace și să concureze în continuare și ne ajută să ne dăm seama ce putem să facem chiar noi, la orice vârstă, ca să simțim bucurie. Va fi pe HBO Max pe 31 august.

Liceul BS – Un documentar HBO despre scandalul ce a vizat echipa de fotbal a liceului Bishop Sycamore, care a dus la anchetarea școlii, disponibil pe HBO Max de pe 24 august.

Filme noi pe HBO Max, august 2023

HBO Max aduce producția românească Spre nord pe 26 august. Filmul e bazat pe o poveste adevărată. 1996, în largul mării. În timp ce se află pe puntea unui vas transatlantic, Joel, un marinar filipinez religios, îl descoperă pe Dumitru, un pasager clandestin român, ascuns între niște containere. Dac-o să fie văzut de ofițerii taiwanezi care conduc vasul, Dumitru riscă să fie aruncat peste bord. Joel decide să-l ascundă, ca semn de recunoștință față de Dumnezeu. În scurt timp însă, începe un jos periculos de-a șoarecele și pisica.

Whitney Houston: I wanna dance with somebody – Naomi Ackie o interpretează pe Whitney Houston, în această celebrare emoționantă a vieții și muzicii uneia dintre cele mai talentate cântărețe din toate timpurile, creând un portret îndrăzneț al femeii complexe din spatele vocii legendare. Incredibilul film va fi pe HBO Max pe 27 august.

Bazată pe o serie de bestsellere, comedia muzicală Lilu, Lilu, Crocodilu’ (Lyle, Lyle Crocodile) va fi pe HBO Max pe 25 august. Când familia Primm (Constance Wu, Scoot McNairy, Winslow Fegley) se mută în New York, tânărul lor fiu, Jacob, se chinuie să se adapteze la noua sa școală și să-și facă prieteni noi. Toate acestea se schimbă când îl descoperă pe Lyle, un crocodil cântăreț (Shawn Mendes), care adoră băile, caviarul și muzica grozavă și trăiește în mansarda noii lui case. Cei doi se împrietenesc repede, dar când existența lui Lyle e amenințată de vecinul malefic, domnul Grumps (Brett Gelman), familia Primm trebuie să se alieze cu proprietarul carismatic al lui Lyle, Hector P. Valenti (Javier Bardem), ca să arate lumii că familia poate să se formeze din cele mai neașteptate locuri și că nu e nimic în neregulă cu un crocodil mare, cu o personalitate și mai mare.

Printre celelalte filme pe care le aduce HBO Max în august se numără Liga asasinilor, Fiica eternă, Cu toții la surf!, Evadatul, Chappie, Elysium, Jerry Maguire Batman, Superman: Liga Superfiilor și multe altele.

Sursa foto: HBO Max

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton