Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme Online / Netflix

Ce filme și seriale noi apar pe Netflix în august 2023

de Andra Stana,

Pentru vara asta Netflix a pregătit multe bunătăți care să-ți pună sângele în mișcare, să te țină cu sufletul la gură sau să te relaxeze cât stai la răcoare. Poți începe cu: Heart of Stone, un thriller de spionaj internațional, unde o agenție globală de menținere a păcii vrea să împiedice o hackeriță să fure o armă periculoasă, cu Gal Gadot și Jamie Dornan în rolurile principale; Heartstopper: Sezonul 2, bazat pe îndrăgita serie de romane grafice de Alice Oseman, unde Nick și Charlie își explorează noua relație; și One Piece, o aventură pe mare cum nu s-a mai văzut, adaptare a celei mai bine vândute serii manga japoneză din istorie, semnată de Eiichiro Oda.

Pe lângă acestea, ne mai întâlnim și cu: The Lincoln Lawyer: Sezonul 2 Partea 2, unde Mickey are parte de îndoieli, obstacole și revelații; Painkiller, un miniserial ce reconstituie și analizează originile și urmările crizei opioidelor din America; Depp v. Heard, o serie documentară care examinează procesul care a pus pe jar Hollywoodul și reacția care a urmat în mediul virtual.

În plus, filmul românesc Ramon, cu Pavel Bartoș în rolul principal, este cea mai nouă adiție pe platformă și vine pe Netflix pe 2 august, așa că nu uita să le adaugi în lista ta!

[toc]

Titlurile lunii august 2023 la Netflix

Heartstopper: Sezonul 2 – SERIAL NETFLIX

Joe Locke and Kit Connor

Nick și Charlie își explorează noua relație. Tara și Darcy au parte de provocări neprevăzute, iar Tao și Elle încearcă să-și dea seama dacă pot fi mai mult decât prieteni. Cu examenele care se apropie, călătoria la Paris și planurile pentru balul de absolvire, cei din gașcă au destule de rezolvat în timp ce se pregătesc de următoarele etape ale vieții, de noi prietenii și de noi povești de dragoste.

| Teaser:

3 AUGUST 2023

Heart of Stone – FILM NETFLIX

Gal Gadot este Rachel Stone, singura agentă secretă care își poate ajuta puternica organizație internațională de menținere a păcii să nu-și piardă cea mai valoroasă, dar și cea mai periculoasă resursă, care poartă numele de cod: Inima.

| Trailer:

11 AUGUST 2023

ONE PIECE – SERIAL NETFLIX

Bazat pe cea mai bine vândută serie manga japoneză din istorie, semnată de Eiichiro Oda, ONE PIECE este o aventură pe mare cum nu s-a mai văzut. De când se știe, tânărul aventurier Monkey D. Luffy tânjește după libertate. Luffy își lasă în urmă satul natal și pornește într-o călătorie plină de pericole, în căutarea legendarei comori ONE PIECE, pentru a deveni Regele Piraților! Dar, pentru a-și împlini visul, Luffy va trebui să adune echipajul pe care și l-a dorit dintotdeauna, să găsească un vapor, să verifice fiecare centimetru de ocean și să devanseze marinarii, păcălind rivali periculoși care-l așteaptă la fiece cotitură.

Cu Iñaki Godoy în rolul lui Monkey D. Luffy, Mackenyu în rolul lui Roronoa Zoro, Emily Rudd în rolul lui Nami, Jacob Romero în rolul lui Usopp și Taz Skylar în rolul lui Sanji, ONE PIECE este o aventură live-action cu pirați, creată în parteneriat cu Shueisha și produsă de Tomorrow Studios și Netflix. Matt Owens și Steven Maeda au rolul de scenariști, producători executivi și realizatori. Printre producătorii executivi se mai numără Eiichiro Oda, Marty Adelstein și Becky Clements. Distribuția anunțată anterior îi include pe Vincent Regan, Ilia Isorelýs Paulino, Morgan Davies, Aidan Scott, Langley Kirkwood, Jeff Ward, Celeste Loots, Alexander Maniatis, McKinley Belcher III, Craig Fairbrass, Steven Ward și Chioma Umeala. Restul distribuției urmează să fie anunțat.

| Teaser:

31 AUGUST 2023

Seriale Netflix care apar în august 2023

3 AUGUST 2023

The Lincoln Lawyer: Season 2 Part 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Avocatul din limuzină: Sezonul 2: Partea 2

Pe măsură ce procesul Lisei se apropie, Mickey are parte de îndoieli, obstacole și revelații. Lorna și Cisco își plănuiesc ziua cea mare, în vreme ce Izzy face pași importanți.

4 AUGUST 2023

Fatal Seduction: Volume 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Seducție fatală: Volumul 2

Misteriosul și întunecatul thriller erotic în serial semnat de Steven Pillemer revine cu un nou sezon despre dorință și trădări.

The Big Nailed It Baking Challenge – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: La fix! Marea provocare culinară

În acest concurs cu miză mare derivat din La fix!, zece cofetari începători primesc sfaturi de la instructori profesioniști și luptă pentru un premiu „dulce” în bani.

8 AUGUST 2023

Zombieverse – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Zombivers

În Seul, o epidemie cauzată de un virus al zombilor face ravagii. Cine va reuși să facă față provocărilor, păcălindu-i pe morții vii ca să scape cu viață?

10 AUGUST 2023

Painkiller – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Ucide durerea

Cauzele și consecințele epidemiei de opioide din SUA sunt expuse într-o dramă care îi urmărește pe vinovați, pe victime și pe anchetatorul care caută adevărul.

12 AUGUST 2023

Behind Your Touch – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Dincolo de atingere

O veterinară clarvăzătoare și un detectiv rezolvă împreună cazuri într-un orășel, dar sunt puși la încercare când descoperă misterul înfiorător al unui ucigaș în serie.

16 AUGUST 2023

At Home With The Furys – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Acasă la Tyson Fury

Campionul la categoria grea Tyson Fury se retrage din box și are parte de excentricitățile vieții de familie, totul în acest documentar-telenovelă amuzant și emoționant.

The Chosen One – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Ales

Jodie, un băiat de 12 ani din Baja California Sur, descoperă că are puteri asemenea lui Iisus. Își va urma el chemarea pentru a-și împlini destinul?

17 AUGUST 2023

The Upshaws: Part 4 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Ce mai face familia Upshaw: Partea 4

Un serial de comedie în care o familie obișnuită de culoare din Indiana aspiră la o viață mai bună și la un cămin fericit, în pofida dificultăților de zi cu zi.

18 AUGUST 2023

Mask Girl – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Mask Girl

O funcționară complexată de aspectul ei devine peste noapte o celebritate cu mască pe internet, dar o serie de evenimente nefaste îi dau viața peste cap.

22 AUGUST 2023

LIGHTHOUSE – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Farul speranței

Două mari vedete au o întâlnire relaxată în care discută serios despre propriile griji și vulnerabilități, pe fondul hohotelor de râs.

23 AUGUST 2023

Destined with You – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Hărăziți

O iubire neașteptată se înfiripă atunci când un avocat afectat de un blestem străvechi începe o relație cu o funcționară care deține cheia eliberării lui.

The Ultimatum: Marry or Move On: Season 2 – episoadele 1-8 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Ultimatum: Cununie sau așa a fost să fie: Sezonul 2

Căsătorie sau despărțire? Cinci cupluri noi își testează relația făcând pereche cu alți parteneri, într-un nou sezon al acestui experiment social.

24 AUGUST 2023

Baki Hanma: Season 2 Part 2 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Baki Hanma: Sezonul 2: Partea 2

Noi episoade din acest serial anime cu arte marțiale.

Ragnarok: Season 3 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Ragnarok: Sezonul 3

Limita dintre bine și rău e tot mai tulbure, iar forța lui Magne va fi supusă testului suprem într-o ultimă bătălie colosală între zei și uriași.

Who is Erin Carter? – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Cine este Erin Carter?

Viața unei britanice care lucrează în Barcelona scapă de sub control atunci când un jaf armat într-un supermarket îi scoate la iveală secretele și trecutul violent.

30 AUGUST 2023

Miss Adrenaline: A Tale of Twins – SERIAL NETFLIX

O motociclistă preia identitatea surorii ei gemene dispărute ca să-i aducă în fața justiției pe ucigașii acesteia și să afle adevărul din spatele separării lor.

The Ultimatum: Marry or Move On: Season 2 – episoadele 9-10 – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Ultimatum: Cununie sau așa a fost să fie: Sezonul 2

Căsătorie sau despărțire? Cinci cupluri noi își testează relația făcând pereche cu alți parteneri, într-un nou sezon al acestui experiment social.

ÎN CURÂND

Guns & Gulaabs – SERIAL NETFLIX

Titlu localizat: Arme și trandafiri

În orașul Gulaabgunj, controlat de un cartel, o afacere cu opiu fără precedent atrage în haos un polițist din metropolă și un mecanic îndrăgostit.

Risqué Business: Taiwan – SERIAL NETFLIX

Shin Dong-youp și Sung Si-kyung pornesc într-o călătorie presărată cu râsete prin Taiwan, căutând să înțeleagă mai bine afacerile și obiceiurile sexuale din această țară.

Filme Netflix care apar în august 2023

2 AUGUST 2023

Soulcatcher – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Operațiunea: Soulcatcher

Un contractor militar angajat să obțină o armă care transformă oamenii în ucigași sălbatici vrea să se răzbune când fratele lui cade victimă dispozitivului respectiv.

3 AUGUST 2023

Head to Head – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Confruntare directă

Comedia și pericolul se îmbină în rutina unui șofer îndrăgostit și a unui mecanic contrabandist după ce dau peste un interlop și pornesc într-o aventură de zile mari.

Zom 100: Bucket List of the Dead – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Zom 100: Listă de dorințe în plină apocalipsă

Terorizat de șef și epuizat de munca nesfârșită, a ajuns doar un robot corporatist. Abia acum, când lumea e invadată de zombi, simte și el că trăiește cu adevărat!

8 AUGUST 2023

The Seven Deadly Sins: Grudge of Edinburgh Part 2 – FILM NETFLIX

Titlu localizat: The Seven Deadly Sins: Ura din Edinburgh – Partea 2

Pentru prima dată de la tragicul accident, Tristan e din nou alături de Lancelot și trebuie să învețe să-și stăpânească demonii interiori pentru a-și salva mama.

10 AUGUST 2023

Marry My Dead Body – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Căsătorește-te cu o fantomă

După ce găsește un plic straniu, viața polițistului Ming-han ia o întorsătură înfricoșătoare: se trezește căsătorit cu un tip-fantomă și cei doi au o crimă de rezolvat.

18 AUGUST 2023

10 Days of a Bad Man – FILM NETFLIX

Titlu localizat: 10 zile ale omului rău

Un detectiv privat lovit de soartă trebuie să-și croiască drum printr-o încrengătură de minciuni ca să afle adevărul despre o crimă petrecută într-o vilă.

Love, Sex and 30 Candles – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Dragoste, sex și treizeci de lumânări

În anul în care patru prietene împlinesc 30 de ani, ele au de-a face cu relații complicate, dezamăgiri și un eveniment șocant, care amenință să le despartă.

23 AUGUST 2023

Squared Love Everlasting – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Dragoste la pătrat pentru totdeauna

Relația dintre un influencer excentric și o profesoară cu picioarele pe pământ este pusă la încercare când un personaj din trecut amenință să le distrugă fericirea.

25 AUGUST 2023

Killer Book Club – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Clubul criminal de lectură

Opt prieteni amatori de horror luptă să rămână în viață după ce un clovn ucigaș, care pare să știe oribilul secret care-i leagă, începe să-i elimine unul câte unul.

You Are So Not Invited to My Bat Mitzvah – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Nu ai ce căuta la bat mitzvahul meu

Stacy și Lydia, prietena ei cea mai bună, plănuiesc petreceri de bat mitzvah extraordinare. Dar lucrurile o iau razna atunci când un băiat popular și dramele din școală amenință să strice totul. Idina Menzel, Jackie Sandler, Adam Sandler, Sadie Sandler și Sunny Sandler joacă în această comedie inteligentă despre maturizare.

31 AUGUST 2023

Choose Love – FILM NETFLIX

Titlu localizat: Alege iubirea

Iubitul stabil. Alesul inimii. Vedeta rock plină de șarm. Pe cine va alege Cami? În această comedie romantică interactivă, viața ei amoroasă e în mâinile tale.

Special de comedie Netflix, august 2023

15 AUGUST 2023

Jared Freid: 37 and Single – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX

Documentare Netflix care apar în august 2023

1 AUGUST 2023

UNTOLD – DOCUMENTAR NETFLIX – episoade săptămânale

Titlu localizat: Povești din sport: Volumul 3

Serialul apreciat de critici UNTOLD revine cu Volumul 3, un eveniment de vară de patru săptămâni, care oferă noi perspective asupra unor povești incredibile din marea lume atât de complexă a sportului. De la box la fotbal și scandalurile de dopaj, aceste noi povești aruncă o privire dincolo de titlurile din presă și dau peste cap tot ceea ce aveai impresia că știi. Episoadele vor fi lansate săptămânal, fiecare dintre acestea concentrându-se asupra unei povești axate pe personaje și bazate pe mărturiile intime și oneste ale celor implicați în evenimentele respective, totul pentru a dezvălui curajul, determinarea, dezamăgirile, triumfurile, dar și umorul din spatele eforturilor vizibile.

2 AUGUST 2023

Mark Cavendish: Never Enough – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Mark Cavendish: Niciodată suficient

Acest documentar intim și captivant descrie ascensiunea, decăderea tragică și incredibila revenire a ciclistului profesionist Mark Cavendish.

Poisoned: The Dirty Truth About Your Food – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Otravă: Mizerul adevăr despre mâncare

Prin interviuri revelatoare cu experții și familiile victimelor, acest documentar captivant examinează problema bolilor alimentare letale din SUA.

3 AUGUST 2023

The Last Hours of Mario Biondo – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Ultimele ore ale lui Mario Biondo

Ultima noapte a lui Mario Biondo, soțul moderatoarei TV Raquel Sánchez Silva, ridică și acum întrebări. Acest serial bazat pe cazuri reale vine cu noi amănunte.

9 AUGUST 2023

Ladies First: A Story of Women in Hip-Hop – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Doamnele au întâietate: Povestea femeilor din hip-hop

În acest serial documentar care aduce un omagiu deschizătorilor de drumuri, rapperi, creatori și experți descriu influența femeilor asupra muzicii și culturii hip-hop.

11 AUGUST 2023

Down for Love – DOCUMENTAR NETFLIX

Acest reality-show reconfortant reprezintă o căutare emoționantă a iubirii, în care câteva persoane cu sindromul Down trec prin încercările și reușitele întâlnirilor.

16 AUGUST 2023

DEPP V HEARD – DOCUMENTAR NETFLIX

Prezentând în premieră mărturiile din ambele tabere, acest serial examinează procesul care a pus pe jar Hollywoodul și reacția care a urmat în mediul virtual.

30 AUGUST 2023

Live to 100: Secrets of the Blue Zones – DOCUMENTAR NETFLIX

Titlu localizat: Trăiește până la 100 de ani: Secretul zonelor albastre

Călătoriți în jurul lumii alături de scriitorul Dan Buettner pentru a descoperi cinci comunități unice, în care oamenii duc o viață extraordinar de lungă și vibrantă.

Netflix pentru copii și familie în august 2023

7 AUGUST 2023

Gabby’s Dollhouse: Season 8 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Casa de păpuși a lui Gabby: Sezonul 8

Pe ritm de melodii noi, alături de alți și alți prieteni, distracția nu se încheie niciodată pentru Gabby și amicul ei, Panda Mâț. Fă-te mic de tot și hai și tu cu ei!

10 AUGUST 2023

Mech Cadets – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Robo-cadeții

Un adolescent se alătură unui grup de cadeți aleși pentru a apăra Pământul împotriva extratereștrilor invadatori cu ajutorul unor robo-cadeți sosiți din spațiu.

17 AUGUST 2023

My Dad the Bounty Hunter: Season 2 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Tata, vânător intergalactic: Sezonul 2

Vânătorul devine pradă când Terry dispare în mod misterios, lăsându-și soția, copiii și pe Blobby să-l caute prin tot universul.

18 AUGUST 2023

The Monkey King – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Regele Maimuță

Un maimuțoi și arma sa magică pornesc într-o călătorie legendară în care se vor lupta cu demoni, dragoni, zei și cu cel mai puternic dușman al eroului: propriul ego!

31 AUGUST 2023

Karate Sheep: Season 2 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE

Titlu localizat: Mielul karatist: Sezonul 2

Trico și Wanda folosesc gadgeturi grozave și lovituri de karate pentru a-și apăra prietenii pufoși de un lup înfometat și periculos!

Titluri licențiate pe Netflix în august 2023

1 AUGUST 2023

2 AUGUST 2023

5 AUGUST 2023

12 AUGUST 2023

15 AUGUST 2023

16 AUGUST 2023

Sursa foto: Netflix

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te