Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Ce Înseamnă Monitorizarea Holter a Tensiunii Arteriale și în ce Situații Este Recomandată

de Redactia Tvmania

Un citat celebru spune că „Fără sănătate, viața nu este viață; este doar o stare de neliniște și suferință.” (Francois Rabelais). De aceea, trebuie să încercăm pe cât posibil să ne protejăm și să avem grijă de propria sănătate și de a celor dragi.

Bolile cardiovasculare reprezintă, din păcate, o problemă medicală care afectează un procent semnificativ din populația globului într-o etapă a vieții, fie că intervine precoce sau la o vârstă mai înaintată. Există mai multe metode de a le identifica și a le ține sub control.

Valorile tensiunii arteriale reprezintă un indicator important în ceea ce privește starea de sănătate. O tensiune arterială normală nu trebuie să depășească 120/80 de milimetri coloană de mercur. În funcție de caz, o tensiune mai ridicată de 140/90 poate reprezenta un indicator al hipertensiunii. Aceasta reprezintă o afecțiune des întâlnită în rândul românilor adulți de toate vârstele.

Dacă controalele de rutină trezesc suspiciuni de hipertensiune, este posibil ca medicul să vă recomade utilizarea unui aparat de monitorizare Holter a tensiunii arteriale pentru 24 de ore. 

Ce reprezintă monitorizarea Holter a tensiunii arteriale și cum funcționează?

Monitorizarea Holter asigură înregistrarea tensiunii arteriale non-stop timp de 24 de ore, chiar și în timpul somnului. Datele colectate prin intermediul acesteia pot fi extrem de utile medicului specialist cardiolog să observe eventualele tulburări de ritm sau să identifice hipertensiunea arterială.

Acest lucru este posibil prin utilizarea unui apărat care funcționează pe principiul tensiometrului normal. Principalele diferențe constau în gradul de portabilitate, modul de așezare și durata întregii proceduri. Acest aparat este purtat asemenea unei curele, o componentă a acestuia fiind înfășurată în jurul unui braț. Deși poate părea destul de complicat, dispozitivul nu afectează desfășurarea activităților zilnice și nu se observă, deoarece este acoperit de haine. Astfel, pentru a vă bucura de înregistrarea valorilor tensionale în acest mod nu trebuie să depindeți neapărat de șederea la un cabinet sau de spital, ci vă puteți deplasa oriunde doriți.

De ce se utilizează monitorizarea de tip Holter?

Există multe argumente care pot justifica utilizarea acestei tehnologii. Iată câteva dintre acestea:

Cum se interpretează rezultatele?

Interpretarea reprezintă faza finală a întregului proces. Aceasta are loc după scurgerea celor 24 de ore, întreruperea analizei și înapoierea aparatului la cabinetul medical care l-a pus la dispoziția pacientului.

Rezultatele sunt interpretate de către medicul specialist cardiolog în funcție de media valorilor înregistrate pe parcursul măsurătorii, atât în timpul activității, cât și în timpul somnului. Mediile normale pentru starea de veghe și perioada de odihnă sunt diferite.

Teoretic, în urma efectuării acestui test, în cazul unei persoane sănătoase, media totală nu ar trebui să depășească 135 milimetri coloană de mercur. Atunci când pacientul este treaz limita superioară este de 140 milimetri coloană de mercur, pe când în timpul somnului valorile normale gravitează în jurul cifrei de 124 milimetri coloană de mercur. În caz contrar, poate fi vorba de hipertensiune arterială.

În funcție de caz, medicul va prescrie sau nu un tratament sau va sugera o serie de modificări la nivelul stilului de viață.

Ce riscuri prezintă monitorizarea Holter?

Utilizarea unui monitor Holter reprezintă una dintre cele mai uşoare modalităţi de investigare a inimii, iar riscurile asociate sunt foarte rare.

Uneori poate fi dificilă păstrarea electrozilor lipiţi de piele şi este posibil să fie necesară utilizarea unei benzi suplimentare, iar îndepărtarea ei poate fi inconfortabilă. În plus, dacă monitorizarea se realizează pe o perioadă mai îndelungată, pot apărea semne de iritare a pielii în locul de aplicare a electrozilor.

Factori şi condiţii care pot interfera şi afecta rezultatele monitorizării Holter

Care sunt beneficiile asociate monitorizării ambulatorii a tensiunii arteriale 24 de ore?

Datorită acurateții sporite, poate preveni acordarea unei medicații pentru hipertensiune care nu este necesară sau conformă nevoilor pacientului la momentul respectiv și are capacitatea de a identifica și formele mascate de hipertensiune, ceea ce este cu adevărat remarcabil. Pe termen mai lung, ajută la prevenția dezvoltării unor afecțiuni mai grave, greu sau imposibil de tratat.

În concluzie, nu ezitați să apelați la o analiză Holter de tensiune arterială dacă este cazul, bucurându-vă în același timp de rutina de zi cu zi!

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te