Homepage  / Televiziune

Ce legătură este între Meghan Markle și Eurovision 2022?

Ce legătură este între Meghan Markle și Eurovision 2022?

de Cătălina Matei,

Extrem de așteptată prezența soției prințului Harry și a familiei sale la Jubileu de Platină al reginei Elisabeta a II-a, Meghan Markle a ajuns între timp la Eurovision 2022. Nu fizic, ci metaforic vorbind, căci ducesa de Sussex este menționată în versurile unei melodii din concurs. Despre ce este vorba, mai precis?

Participarea Serbiei la concursul Eurovision 2022, care se desfășoară în această perioadă la Torino, în Italia, a atras atenția publicului prin versurile cântecului înscris în concurs.

Konstrakta, numele de scenă al Anei Đurić, interpretează „In Corpore Sano” atât în ​​sârbă, cât și în latină, iar cântecul începe cu menționarea lui Meghan Markle, mai precis cu o întrebare legată de podoaba capilară a ducesei de Sussex.

Care ar putea fi secretul părului sănătos al lui Meghan Markle? Ce ar putea fi?” Apoi răspunsul: „Cred că totul este despre hidratarea profundă”.

De ce a ales artista din Serbia să cânte despre soția prințului Harry și părul său intens hidratat?

 „Meghan Markle nu este atât de importantă aici, dar este reprezentativă pentru toți acei oameni din mass-media asupra cărora ne concentrăm”, a explicat Konstrakta, citată de townandcountrymag.com.

De altfel, artista din Serbia a apărut la conferința de deschidere Eurovision 2022 înt-o ținută inspirată din stilul vestimentar al lui Meghan Markle.

Spălatul pe mâini, momentul-cheie de la Eurovision 2022

Nu doar versurile cu referire la Meghan Markle au atras atenția la cântecul Serbiei de la Eurovision 2022, ci și evoluția artistei pe scenă. Aceasta s-a spălat pe mâini cu îndârjire, la propriu, în timp ce cânta despre importanța sănătății. Iată ce a declarat Konstrakta despre acest moment-cheie al show-ului de la Torino:

„Aveam nevoie de un aspect compulsiv în timpul melodiei și am decis că ar fi spălatul mâinilor. Cred că această punere  în scenă poate avea un impact, mai ales când aprofundezi versurile”.

România, prezentă în a doua semifinală la Eurovision 2022

Reprezentantul României va intra în concurs pe 12 mai, în a doua semifinală. Andrei Rusu sau WRS (pronunțat URS) cum este știut de public, este un tânăr talentat din Buzău în vârstă de 28 de ani. El a participat la „Românii au talent” și la „Vocea României”. Tânărul a câștigat preselecția Eurovision România cu melodia „Llamame” („Sună-mă”).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton