Homepage  / Vedete străine

Ce mai fac Demet Özdemir și Ibrahim Çelikkol, protagoniștii din „Prizoniera destinului”

Ce mai fac Demet Özdemir și Ibrahim Çelikkol, protagoniștii din „Prizoniera destinului”

de Anda Dincă,

Demet Özdemir (29 de ani) și Ibrahim Çelikkol (39 de ani) s-au întors pe 8 decembrie la Kanal D cu sezonul doi al serialului “Prizoniera destinului” (titlul original: „Dogdugun Ev Kaderindir”).

Producția, care are la bază cartea “Camdaki Kiz”, scrisă de psihiatră Gülseren Budayıcıoğlu, a fost lansată în țara de origine în 2019 și s-a terminat luna aceasta în mai, după 2 sezoane.

Dacă primul sezon s-a axat pe personajele interpretate de Demet Özdemir și Ibrahim Çelikkol, Zeynep și Mehdi, cel de-al doilea a venit cu schimbări majore care au nemulțumit fanii.

Mai precis scenariștii au decis să schimbe soarta personajului interpretat de Ibrahm – Mehdi Karaca – și să îl aducă în prim-plan pe avocatul Barış Tunahan, jucat de actorul Engin Öztürk (pe care îl știți din “Suleyman Magnificul”, unde i-a dat viața prințului Selim, dar și din “Elita societății”).

Mai mult Mehdi Karaca iese efectiv din serial cu câteva episoade înainte de marele final. Telespectatorii îl vor vedea doar până la episodul 37 inclusiv, serialul având în total 43 de episoade. Iar surprizele nu se termină aici, cunoscutul actor Erkan Petekkaya (“Furtună pe Bosfor”) are un rol episodic (apare în cel cu nr. 37). 

Ce au mai făcut Demet și Ibrahim după filmările la “Prizoniera destinului”

Demet Özdemir a demonstrat odată cu rolul ei în “Prizoniera destinului” că poate juca și în drame, nu doar în comedii romantice (precum “Vis de iubire” sau “Camera 309”), așa că presa turcă vuiește că ar fi dorită în două proiecte importante.

În primul rând Hilal Saral (cea care a realizat serialul premiat cu Emmy International “Dragoste infinită”) ar dori-o ca protagonistă în următorul ei proiect tv, “Intibah”, inspirat de romanul omonim al lui Namik Kemal, care spune povestea unui tânăr care devine victima pasiunii sale pentru o femeie superbă.

De asemenea, scrie televizyongazetesi.com, Demet cu ar fi în discuții cu cei de la compania Ay Yapim, pentru a juca unul dintre rolurile principale în serialul “Hanedan”, remake-ul serialului american “Dinastia”/ “Dinasty” (difuzat între anii 1981-1989).

Frumoasa actriță nu a luat încă nicio decizie și se bucură zilele acestea de o frumoasă vacanță la Paris.

În ceea ce-l privește pe Ibrahim Çelikkol (pe care l-ați mai văzut și în “Dragoste în alb și negru” „Iertarea”, „Iffet” şi „Vieţi la răscruce”) acesta a acceptat să facă parte din distribuția sezonului 4 a serialului de succes “Mă numesc Zuleyha”, care a fost difuzat și la noi de Kanal D.

Sezonul 4 a avut premiera la turci pe 9 septembrie și continuă în prezent la postul Atv. Ibrahim a apărut în serial odată cu episodul 103 și îi dă viață personajului Hakan Gümüşoğlu, proprietarul unei companii de logistică.

El folosește numele Mehmet Kara pentru a-și ascunde identitatea și vine în Izmir cu scopul de a se răzbuna pe Yaman. 

Mai mult, anul viitor, Ibrahim va putea fi văzut și la Netflix în serialul “Kuş Uçuşu” (“As the Crow Flies”), alături de partenera sa din “Dragoste în alb și negru”, actrița Birce Akalay. Serialul prezintă intrigile din culisele unui post de televiziune și îi are în prim-plan pe Lale (Birce), Kenan (Ibrahim) și Aslı (Miray Daner).

Din distribuția acestei producții mai face parte Irem Sak (“Legea familiei”), Burak Yamantürk și Defne Kayalar (“Yaman”).

În prezent Ibrahim așteaptă sărbătorile de iarnă alături de soţia sa, arhitecta Mihre Mutlu, și de băiețelul lor, Ali, care a împlinit luna aceasta doi ani.

Citește și

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton