Homepage  / Vedete străine

Ce mai face Asli Enver („Mireasa din Istanbul”). Turcoaica mai are puțin și naște

Ce mai face Asli Enver („Mireasa din Istanbul”). Turcoaica mai are puțin și naște
8

de Anda Dincă,

Asli Enver și soțul ei, Berkin Gökbudak, au mari emoții căci vara aceasta o vor cunoaște pe fetița lor. Însărcinată în aproape 8 luni, actrița își etalează burtica pe la diferite evenimente și povestește reporterilor cât de emoționată este de faptul că va deveni mamă.

Până când își va strânge brațe primul copil, Asli (39 de ani) își exersează calitățile de părinte cu Demir (9 ani), fiul lui Berkin din prima căsătorie.

Berkin este director în cadrul unei divizii medicale din Turcia, care aparține de Johnson & Johnson. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni și formează un cuplu din vara lui 2022, iar în luna noiembrie a aceluiași an devenit soț și soție.

Cununia a avut loc într-un cadru restrâns, acasă, în familie, la Istanbul. Imediat după nuntă, Asli a aflat că este însărcinată și a trebuit să renunțe la filmările producției „Benim Adım Farah” („Mă numesc Farah”), rolul ei fiind preluat de o altă turcoaică cunoscută, Demet Özdemir. Întrebată dacă a ales un nume pentru fetița ei, Asli a păstrat misterul în fața reporterilor.

„Acum avem două nume pe care le-am decis împreună”, a declarat ea la întoarcerea dintr-o vacanță petrecută la Roma alături de soțul ei.

Ce mai face Asli Enver. Turcoaica mai are puțin și nașteIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Unde puteți urmări cel mai recent serial al lui Asli

Asli va sta o vreme departe de micile ecrane pentru a se dedica familiei, însă fanii nu-i vor duce dorul, căci la Disney Plus a avut premiera pe 14 iunie cel mai recent serial al ei, „Arayış” („Căutarea”). În această producție ea joacă rolul unei femei puternice, care decide să se infiltreze într-o sectă doar pentru a-și salva prietenul. Partenerul lui Asli în acest serial este Mehmet Günsür („Suleyman Magnificul”), în timp ce regia îi aparține lui Emin Alper (cel care a realizat filmul nominalizat la Cannes, „Burning Days”).

Asli (care a avut succes pe micile noastre cu serialul „Mireasa din Istanbul”) poate fi văzută si la Netflix în drama din 2022, „Pe mâini bune” („Sen Yaşamaya Bak”), în care joacă alături de Kaan Urgancıoğlu („Dragoste infinită”).

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton