Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Ce mai face Asli Enver. Protagonista din “Mireasa din Istanbul” este dorită în mai multe seriale

de Anda Dincă,

Chiar dacă în dragoste nu-i merge grozav (s-a despărțit în mai și de cel mai recent iubit, omul de afaceri Önder Öztarhan), turcoaica Asli Enver primește tot felul de oferte interesante în carieră.

După succesul obținut cu filmul de la Netflix (lansat primăvara aceasta), “Pe mâini bune” (“Sen Yaşamaya Bak”), în care joacă alături de Kaan Urgancıoğlu (Emir din “Dragoste infinită”), Asli ar putea reveni pe micile ecrane turcești la postul Fox.

Conform odakhaber.com, ea a primit propunerea de a fi protagonista serialului „Benim Adım Farah” (“Mă numesc Farah”), adaptarea turcească a unei producții argentiniene din 2017, “La Chica que Limpia”, care a avut deja două adaptări în 2021: “La muchacha que limpia”, un serial mexican realizat de HBO, cu Ana Layevska în distribuție, și “The Cleaning Lady”, un serial difuzat de Fox America cu Élodie Yung în rolul principal. 

“Benim Adım Farah” va spune povestea unei doctorițe care, pentru a face rost de bani pentru tratamentul fiului său, lucrează ca menajeră. Printr-o întâmplare ajunge să fie asasina plătită a unor mafioți. 

Și asta nu e tot, Asli (38 de ani), care a cucerit telespectatorii români cu interpretările sale din “Mireasa din Istanbul” și “Alegerea”, ar fi în discuții cu cei de la Disney Plus pentru a juca rolul principal în serialul “Arayış” (“Căutarea”).

Serialul va spune povestea dramatică a unei femei care decide să se infiltreze într-o sectă doar pentru a-și salva prietenul. Pentru rolul principal masculin din această producție este dorit Mehmet Günsür (“Suleyman Magnificul”), anunță tot cei de la odakhaber.com. 

Nu se știe încă ce ofertă va accepta Asli Enver. Până va începe filmările măcar la unul dintre cele două seriale, ea se bucură de vacanță, de mare și de soare, iar drept dovadă stau pozele de pe Instagram. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te