Homepage  / Seriale

Ce mai face Ruddy Rodriguez din „Mala Mujer”

Ce mai face Ruddy Rodriguez din „Mala Mujer”

de Redactia Tvmania

Frumoasa actriţă venezueleană, pe care o ştiţi din „Mala Mujer” (1991) are o carieră înfloritoare. Anul trecut, a jucat într-o telenovelă columbiană, „Amor de Carnaval”, despre rivalitatea dintre două familii.

În vara aceasta, a avut premiera thriller-ul „La casa del fin de los tiempos”, promovat ca fiind prima peliculă cu accente horror din cinematografia venezueleană. Pentru rolul principal, cel al unei femei care se întoarce la bătrâneţe în casa ei, bântuită de fantome, Ruddy (46 de ani) a stat ore în şir la machiaj (trebuia transformată într-o bătrână de 75 de ani).

Iar în septembrie a debutat pe micile ecrane din America de Sud serialul columbian pentru adolescenţi „Cumbia ninja”, în care Ruddy are de asemenea un rol principal.

Şi pe plan personal o duce bine fosta Miss Venezuela 1985. În 2006, după 10 ani de căsnicie, a divorţat de primul soţ, dar între timp şi-a refăcut viaţa. Acum doi ani, Ruddy (care a trecut la scientologie din 1997) s-a recăsătorit cu toreadorul columbian  Juan Rafael Restrepo Bello.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton