Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ce meserie ar fi trebuit să urmeze Delia: „Nu aș fi rezistat”

de Redactia Tvmania

Delia este una dintre cele mai apreciate artiste din România și se află sub lumina reflectoarelor de peste 20 de ani.

Cu toate acestea, planurile de viitor în vremea adolescenței sale nu semănau deloc cu ceea ce vedem astăzi. Jurata emisiunii „iUmor” de la Antena 1 a dezvăluit ce meserie ar fi trebuit să urmeze:

„Am făcut liceul Dinu Lipatti și apoi Conservator, secția Pedagogie. Deci ar fi trebuit să fiu profă, dar nu cred că aș fi avut nervi pentru așa ceva. Știu să explic omului cum să cânte ceva, am învățat asta la ‘X Factor. Cum să scoată ce e mai bun dintr-o piesă, ce să își imagineze când cântă. Dar să am răbdare cu toată lumea și să fiu obligată să fac asta, nu aş fi rezistat. Așa că a fost bine că nu am ajuns profesor”, a spus Delia într-un podcast.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Delia a mai dezvăluit și cum a fost prima ei experiență pe scenă, pe vremea când cânta în duetul N&D. 

„Eram la Constanța, aveam vreo 17 ani și după un concert N&D am aflat că urmează să fim plătiți. Am fost uimită, adică ei chiar ne dădeau bani pentru că le cântam. Ieșise deja prima piesă, bubuise, știa lumea de noi. De banii ăia mi-am luat nişte inele de argint. Din alea cu cruci, pietroaie negre, aveam bani, îţi dai seama. Pentru mine a fost ceva…”, a adăugat jurata de la iUmor.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te