Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ce nume ar putea primi fetița lui Katy Perry și Orlando Bloom

Ce nume ar putea primi fetița lui Katy Perry și Orlando Bloom

de Redactia Tvmania

2020 a fost un an cu suișuri și coborâșuri pentru Katy Perry. Deși la începutul lunii martie, aceasta anunța extrem de bucuroasă că ea și partenerul său, Orlando Bloom, vor deveni părinți, la doar câteva zile după fericitul eveniment, bunica sa s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani.

Cântăreața era extrem de atașată de bunica sa, Ann Pearl Hudson, iar pierderea sa a fost un moment dificil. Într-una dintre postările sale de pe Instagram, aceasta scria „Dacă viața de apoi există și acolo e o sală de așteptare pentru cei care vin și cei care pleacă, nu pot să nu mă întreb dacă copilul pe care îl aștept nu va primi un sărut pe frunte de la scumpa mea bunică ce ne-a părăsit ieri. Inima mea speră să fie așa”.

Katy Perry crede că cele două evenimente nu sunt întâmplătoare, iar potrivit unor surse apropiate, fiica artistei va primi numele bunicii acesteia, ca un simbol de iubire și recunoștință. Persoana care a făcut această dezvăluire în cadrul podcast-ului The naughty but nice with Rob, continuă, spunând că viitoarea mamă „se gândește să o numească pe fiica sa Pearl, Hudson sau Ann. Bunica sa a făcut-o pe Katy femeia și luptătoarea care este astăzi. În plus, Katy nu crede că este o coincidență faptul că, în momentul în care bunica sa s-a stins, un alt suflet vine în viața ei.”

Iar logodnicul artistei, Orlando Bloom, pare că este de acord cu această alegere. Acesta ținea mult la bunica partenerei sale și declara că este recunoscător pentru toate calitățile pe care Katy le-a moștenit de la ea.

Katy Perry și Orlando Bloom sunt împreună din 2016, însă de-a lungul celor patru ani de relație, cei doi s-au despărțit și împăcat de mai multe ori. Într-un interviu acordat revistei Vogue India, aceasta mărturisea că  „este epuizant, dar amândoi ne susținem unul pe celălalt. Este o provocare deoarece te confrunți cu lucruri pe care nu le știi despre propria persoană. Este precum o cursă care nu se sfârșește niciodată.” Cu toate acestea, cuplul pare acum mai apropiat și mai fericit ca niciodată.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton