Ștefan Bănică, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, începând de duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, în rolul lui Orlando, în serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, are un obicei pe platourile de filmare.
Ștefan Bănică, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, începând de duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, în rolul lui Orlando, în serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, are un obicei pe platourile de filmare.
“Nu pot să spun că e un tabiet, dar în timpul filmărilor m-am obișnuit ca înainte de începerea lor să stau cu colegii mei la o cafea la mine în rulotă sau la machiaj și să repetăm scenele pe care le aveam de filmat în ziua respectivă”, spune Ștefan Bănică.
Pentru acest rol, artistul a purtat una din cămășile proprii, cumpărată în anul 2006, din Hawaii. O cămașă pe care n-o mai purtase din anul în care o achiziționase (vezi foto).
“Găsind această cămașă înflorată, uitată în garderoba mea, am construit outfit-ul personajului: lejer, colorat, cu un mic cercel în ureche și o mustață cu cioc, cu ochelarii transparenți de soare, pe care și-i asortează la cămăși. Ăsta-i Orlando. Și atunci am folosit cămașa pe care o aveam, iar cei de la costume au luat-o ca model”, mai spune acesta.
Serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante în rolurile principale, va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1. Liber ca pasărea cerului este o savuroasă comedie de situații care spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză. Atât pentru Orlando (Ștefan Bănică), un pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, cât și pentru Ducu (Marius Florea Vizante), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, libertatea pare să aibă sensuri diferite.
Din distribuția serialului mai fac parte Jojo – Cătălina Grama (Stela, sora lui Ducu), Andreea Samson (Dora, soția lui Ducu), Adrian Anghel (Ariciu’, bun prieten cu Orlando), Laila Abdel Hafiz, Alma Costin (Tatiana și Mia, prietene și vecine cu Orlando) și copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea (copiii lui Ducu).