Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Ce personaj își face apariția în noul sezon „Urzeala tronurilor”

de Redactia Tvmania

Înainte cu o lună de lansarea noului sezon „Urzeala tronurilor”, am aflat că actorul de origine germană Tom Wlaschiha va reveni în serial.

Vulture.com scrie că personajul său, Jaqen H’ghar, pe care l-ați văzut în sezonul cu numărul doi al serialului HBO, va apărea în cel puțin un episod din sezonul al cincilea. Nu se știu momentan mai multe detalii despre rolul său.

Sezonul cinci al serialului „Urzeala tronurilor” va avea premiera pe 13 aprilie, la HBO.

Conform hbo.ro, ultima apariție a avut loc atunci când a ajutat-o pe Arya să evadeze din Harrenhal. Surprinzător de liniștit în fața pericolului, s-a descoperit că H’ghar este, de fapt, un membru al grupării Oamenii fără Față – un ordin secret de asasini din Braavos, care au abilitatea de a-și schimba chipurile după bunul plac. Ultima oară a fost văzut când și-a schimbat fața, abandonându-și vechea identitate și adoptând una nouă. El i-a dat Aryei o monedă și i-a spus că dacă va ajunge vreodată în Braavos, să o dea mai departe unui locuitor de acolo și să zică ”Valar Morghulis”:

În viitor: Dacă nu ar fi existat ultimul comentariu, te-am fi iertat dacă ai fi presupus că Omul fără Față este mort. La urma urmei, și-a îndeplinit datoria când a ajutat-o pe Arya să evadeze din Harrenhal, iar acesta ar fi putut să fie finalul. Misiunea a fost îndeplinită. Dar faptul că i-a spus Aryei unde să-l găsească și a trecut prin tot procesul de schimbare a feței, ne sugerează că H’ghar va avea un rol mai important în viitor, odată ce Braavos (o locație recentă pe hartă) este atras în lupta pentru Westeros. Este puțin probabil ca Arya să viziteze Orașele Libere prea curând, dar există posibilitatea ca Ser Davos și Stannis să interacționeze pentru a se alia cu Banca de Fier.

Te-ar putea interesa și:

„Urzeala tronurilor”, sezonul 5: „Pe alocuri mai șocant decât Nunta Roșie!”

Lena Headey din “Urzeala tronurilor” este însărcinată

Încă un rol pe marele ecran pentru Peter Dinklage („Urzeala tronurilor”)

Serialul „Urzeala tronurilor” va continua cu sezoanele 5 şi 6

Serialul „Urzeala tronurilor” este favoritul la Emmy 2014

“Urzeala tronurilor”, un nou record de piraterie online

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te