Ramele cu cadru complet
O ramă cu cadru complet este mai vizibilă și înconjoară lentilele, ceea ce oferă o foarte bună protecție și stabilitate. Așadar, acest tip de ochelari are un grad mai mare de rezistență la șocuri. Însă, din cauza dimensiunii extinse a ramei, aceștia vor fi și puțin mai grei comparativ cu alte modele de cadre.
Ramele cu prindere pe fir
Aceste tipuri de ochelari au doar jumătate de ramă, în partea superioară, în timp ce partea inferioară a lentilelor este prinsă cu fir, în mod discret. Este un model perfect în cazul lentilelor groase, cu dioptrii foarte mari, deoarece grosimea acestora nu iese atât de tare în evidență ca în cazul altor rame. Însă, din cauza prinderii discrete, gradul de rezistență al acestora este mai mic.
Ochelarii fără ramă
În cazul în care îți dorești o variantă cât mai discretă, poți opta pentru ochelari fără ramă, unde lentilele sunt doar prinse de brațe și conectate între ele. Desigur, aceștia nu sunt atât de rezistenți, însă sunt ideali dacă îți dorești ceva care să nu iasă foarte tare în evidență.
Ramele din plastic
Când vorbim despre materialele utilizate pentru rame, plasticul este printre cele mai populare. Ramele din acest material sunt foarte ușoare și permit realizarea a numeroase designuri. Deși nu au un grad de rezistență atât de mare, ele sunt foarte populare datorită versatilității lor și faptului că sunt foarte confortabile.
Celălalt material utilizat des pentru ramele de ochelari este, desigur, metalul. Acesta are o greutate mai mare decât plasticul, ceea ce înseamnă că nu sunt la fel de confortabile. Însă, avantajul major al metalului este faptul că acesta este foarte rezistent, astfel de rame având o durată mult mai lungă de viață.
Diferite designuri ale ramelor
Ochelarii sunt disponibili în numeroase modele în funcție de designul ramelor. Putem vorbi despre designuri pentru damă, pentru bărbați sau unisex, produse de diverse branduri de renume. Dacă îți dorești o pereche de ochelari stilată, de calitate, poți comanda rame ochelari Puma pentru bărbați.
Un model unisex popular este cel al ochelarilor rotunzi, care au un look clasic dar, în același timp, modern, care nu se va demoda niciodată. Ochelarii aviator sunt un alt model extrem de căutat, cu aer vintage dar modern, precum și cei Wayfarer – ochelari cu formă ușor trapezoidală, popularizați în anii ‘70-‘80, dar care au revenit furtunos în ultimele decenii. Pentru femei, un alt model de top, extrem de elegant și feminin, este cel al ochelarilor ochi de pisică, ușor alungiți către colțurile ochilor.
Ochelarii de vedere sunt disponibili sub numeroase forme și designuri, cu rame de multe tipuri. Alege o variantă care ți se pare confortabilă și care să fie potrivită formei feței tale, astfel încât să îți pună în evidență trăsăturile și să aibă efectul estetic dorit.