Homepage  / Netflix

Ce s-a întâmplat pe platourile serialului Netflix „The Crown” la doar o zi după moartea reginei Elisabeta a II-a

Ce s-a întâmplat pe platourile serialului Netflix „The Crown” la doar o zi după moartea reginei Elisabeta a II-a

de Andreea Hentea,

Filmările multipremiatului serial Netflix „The Crown”, care fuseseră suspendate timp de o zi după dispariția suveranei Elisabeta a II-a, în semn de omagiu, au fost reluate. Actorii au fost văzuți duminică pe platourile de filmare de la Hotelul Savoy din Londra, unde se lucrează la sezonul al șaselea, scrie dailymail.co.uk.

Doi actori îmbrăcați în costume elegante, dintre care unul își înfășurase pe deasupra o pătură albastră, au fost văzuți în zonă, aceasta fiind închisă, de altfel, pentru public. La fața locului au apărut, de asemenea, camioane de mari dimensiuni care transportau fragmente de decor, semn că filmările pentru sezonul al șaselea sunt în plină desfășurare.

Sezonul al cincilea al serialului „The Crown” urmează să fie difuzat de Netflix în această toamnă, dar încă nu se cunoaște o dată precisă pentru lansare. În noile sezoane, regretata prințesă Diana este jucată de Elizabeth Debicki, iar regretata regină Elisabeta a II-a este interpretată de Imelda Staunton.

Deocamdată, postul de radio SER Catalunya a anunțat că filmările secvențelor referitoare la moartea prințesei Diana, în august 1997, care urmau să fie realizate într-un decor amenajat într-un cartier din Barcelona, au fost suspendate. Recent, în cartierul barcelonez fuseseră făcute modificări pentru ca zona să semene cu o stradă pariziană, având, evident, indicatoare rutiere franceze. Un reporter al postului de radio a postat însă recent, pe Twitter, un videoclip și fotografii cu setul, care pare acum complet gol.

Încetarea activității de pe platoul din Barcelona vine imediat după anunțul reprezentanților serialului Netflix de suspendare a filmărilor, făcut chiar pe 8 septembrie, după aflarea tristei vești. Un purtător de cuvânt al Netflix a declarat atunci: „În semn de respect, filmările la «The Crown» au fost suspendate astăzi. Filmările vor fi, de asemenea, suspendate în ziua înmormântării Majestății Sale”.

Planuri pentru serial

Filmările la sezonul șase urmau să înceapă săptămâna viitoare în Mallorca și ar fi trebuit să dureze până la sfârșitul lunii octombrie, după castingul pentru figuranți. Planurile s-au schimbat însă după vestea morții reginei. Se pare că platforma Netflix avea întocmit un plan numit „Operațiunea London Bridge”, la fel ca planul funeraliilor reginei, care cuprindea instrucțiunile pentru compania de producție a serialului „The Crown” în cazul decesului suveranei.

Regizorul Stephen Daldry, unul dintre creatorii serialului, a specificat, de altfel, încă de la lansarea din 2016, că în acest caz distribuția va opri, probabil, producția, spunând: „Ar fi un omagiu firesc și un semn de respect. Regina este o figură de anvergură planetară și asta este ceea ce ar trebui să facem”.

Peter Morgan, creatorul și scenaristul serialului „The Crown”, a declarat imediat după confirmarea știrii despre moartea reginei: „Serialul «The Crown» este o scrisoare de dragoste adresată reginei și nu am nimic de adăugat pentru moment, doar tăcere și respect. Mă aștept să încetăm filmările, din respect”.

Se pare că Insulele Baleare, în special Palma De Mallorca și exclusivistul Port d’Andratx, au fost luate în considerare pentru sezonul al șaselea al serialului „The Crown”, care va acoperi povestea romantică dintre prințul Charles și Camilla și studiile universitare ale prințului William. Anul trecut, o parte din sezonul cinci al premiatului serial a fost filmată tot pe insulele Baleare, pe plaja Sant Elm și în portul Soller, acestea fiind doar câteva dintre locurile de vis care au servit drept cadru pentru serial.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton