Personajul principal al seriei cu medici a scăpat ca prin urechile acului să fie dată afară din spitalul Seattle Grace. Mai mult, nu se știe încă sigur dacă va fi sau nu mamă, iar relația cu Derek scârțâie în continuare.
Ellen Pompeo a recunoscut, într-un interviu acordat site-ului eonline.com, că personajul ei nu va mai continua să practice neurochirurgia, ci va trece în cu totul alt domeniu. Meredith Grey va schimba, în episoadele ce urmează să fie difuzate în SUA, hainele albastre cu cele roz, în încercarea ei de a deveni medic obstetrician.
„Port haine roz pentru că Meredith face o încercare în domeniul ginecologiei în această perioadă”, a declarat Ellen Pompeo. „Port roz și nu știu pentru cât timp. Nu știm încă”, a ținut să explice actrița.
În timp ce Meredith și Derek nu reușesc deloc să treacă peste problemele dintre ei, nu același lucru se poate spune despre căsnicia Christinei și a lui Owen. Personajul jucat de Sandra Oh va trece chiar prin mai multe schimbări benefice, începând cu o coafură mult mai feminină.
„Întotdeauna a fost o problemă să-mi schimb coafura, ceea ce înseamnă că aproape niciodată am modificat nimic”, a recunoscut actrița.
„Nu-mi plac lucrurile prea drăguțe, pentru că mi se pare că nu se potrivesc cu personajul jucat de mine. Cred că Christina e foarte practică și nu îi pasă cum arată”, a mai spus Sandra Oh.
Totul se va schimba însă în episoadele ce urmează, când Christina și Owen vor avea parte de niște momente pline de romantism, ei fiind singurul cuplu stabil de la începutul acestui sezon.
În timp ce în SUA sunt difuzate primele episoade din sezonul 8, noi ne putem delecta cu sezonul șase, difuzat de TVR 1. De la începutul lui octombrie, TVR 1 a început să difuzeze sezonul şase al serialului, în fiecare zi de marţi, de la ora 21.00, câte două episoade (cu excepţia zilelor când se joacă meciurile din UEFA Champions League, atunci fiind difuzat un singur episod).