Când un copil ajunge să fie analfabet, cine este responsabil? El, părinții, profesorii? Înainte de a căuta vinovați este imporant să găsim soluția și să ne dăm seama cum îl putem ajuta, real. Un nou episod din serialul Profu` aduce în prim-plan o poveste care reflectă realitatea unor elevi.
Joi, de la 21:30, Mișu va cunoaște un elev de 12 ani, Denis, care nu știe să scrie sau să citească. Copilul a trecut prin primii ani de școală fără ca părinții sau profesorii să observe că se confruntă cu o problemă serioasă. Profu` vrea să rezolve situația și va trebui să găsească o metodă prin care băiatul să treacă peste rușine și, cel mai important, să-și dorească să învețe. „Pe mine nu mă poate ajuta nimeni”, va spune Denis.
La polul opus, în clasa profei, vom cunoaște o elevă care este presată de părinții săi să obțină note maxime. Ignorând performanțele adolescentei și dorințele pe care le are, adulții se concentrează doar pe ceea ce cred ei că este mai bine pentru ea. Acest tip de comportament o va face pe tânără să recurgă la acțiuni care îi pot schimba viitorul.
Impactul pe care părinții îl au asupra copiilor – fie că nu au timp să fie lângă ei, fie că sunt prea stricți – îi poate marca. Care este calea de mijloc? Vom vedea în noul episod din serialul Profu`, joi, de la 21:30.