Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Ce se întâmplă azi în “Suleyman Magnificul”?

de Redactia Tvmania

Intriga a devenit din ce în ce mai complicată în serialul fenomen de la Kanal D, “Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii”, mai ales de când a intrat în peisaj şi cadâna Firuze (Cansu Dere, foto), care l-a fermecat (veţi vedea că doar pentru o perioadă) pe marele sultan Suleyman (Halit Ergenç).

Astfel că, în episodul de azi, 30 septembrie, Suleyman se întoarce la palat de pe câmpul de luptă, iar Firuze este foarte fericită şi crede că sultanul o va lăsa pe Hurrem (Meryem Uzerli) pentru ea. Nigar o pune pe Gulşah, care a fost întemniţată, să o omoare pe Sultana Hatice, însă această decizie o va costa scump pe slujnica lui Hurrem. De asemenea, cadâna Nigar face tot posibilul să-l atragă în mrejele ei pe Paşa Ibrahim, care îşi doreşte, însă, să se împace cu Hatice.

De săptămâna aceasta, o veţi vedea în serial şi pe actriţa Pelin Karahan, cea care o interpretează, la maturitate, pe fiica lui Hurrem, Mihrimah.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te