Ce se întâmplă după „Vlad”? Povestea continuă pentru Adrian Nartea

de Cătălina Matei, 15 februarie 2022, 06:33

Deși sunt forte mulți fani care își doresc ca serialul de la Pro TV să meargă mai departe, povestea s-a încheiat. Însă, pentru Adrian Nartea „aventura” continuă cu noi provocări pe plan profesional, dar și pe cel personal, căci actorul este tătic cu normă-ntreagă.

În plus, sportul e un stil de viață, dincolo de calificarea sa ca profesor de Educație Fizică. Prin urmare, actorul ar participa în următorul sezon de „Survivor”, mai ales că în 2017, Adi a concurat în show-ul „Fort Boyard”.

Încă mai sunt telespectatori care cred că povestea lui „Vlad” va continua… Ce le poți spune? 🙂

Da, știu că sunt mulți telespectatori care încă mai speră. Sincer să fiu, și o mică parte din mine încă mai speră că o să mai fie „Vlad”, deși cred că e doar o himeră, dar pur și simplu este ca o despărțire amiabilă.

Trebuie să o lași să treacă, să se așeze… nu ai ce să faci, cam asta este, practic, atitudinea. Mi-e dor de zilele de filmare, de zilele de vizionare. Încă sunt toate foarte proaspete în sufletul și în memoria mea, dar life goes on și suntem zâmbitori și foarte recunoscători că, totuși, a fost ceva superb în viețile noastre, în viețile tuturor. Cu siguranță, vor mai fi și alte proiecte foarte frumoase.

View this post on Instagram

A post shared by Adrian Nartea (@adinartea)

Ce ai făcut de când s-a terminat seria de la Pro TV? Înțeleg că ai filmat și pentru alte producții…

Înspre finalul filmărilor și imediat după ce s-a încheiat „Vlad”, am filmat cu Iura Luncașu, am jucat un rol secundar într-unul din filmele pe care le pregătește el. După care am mai filmat într-un alt lungmetraj la Cătălin Saizescu, în care am un personaj secundar mai important, și un scurtmetraj foarte drag mie, alături de o parte din colegii din „Vlad”, în care sunt un fel de bodyguard, Jason Statham style. Da, încerc tot felul de variațiuni, să arăt că din punct de vedere actoricesc mai pot face și alte lucruri, nu numai un James Bond „Vlad”.

Înțeleg că urmărești cu mare interes „Survivor”. Te vezi participând în sezonul următor, să zicem?

Da, la modul cel mai sincer, zilele de duminică, luni și marți au devenit, practic, serile Survivor, în care începem să ne uităm cu toată familia, dar vine ora de culcare, 21:30 pentru fete, și eu sunt responsabil cu somnul celei mari și nu pot să mai urmăresc decât pe VOYO continuarea, pentru că trebuie să o culc pe Mara. Dar sunt mare fan, sincer, și de fiecare dată când văd probele stau și mă gândesc cum le-aș gestiona eu și unde mi-ar fi greu, și unde nu mi-ar fi greu.

La fel cum o parte din mine mai vrea să se întâmple „Vlad”, o mare parte din mine ar vrea să fie acolo, în probe, fiind sportiv de când mă știu. Dar da, e un fenomen la care ți-ar fi foarte greu să nu participi.

Ce alte producții urmărești la TV?

Sincer, nu prea stau în fața televizorului. Dacă vreodată mă prinde în timpul zilei, de obicei pun un podcast sau ceva de interes pe YouTube sau un audiobook pe Spotify. Dar acum sunt curios cum evoluează Românii au Talent, pentru că e juriul schimbat și pentru că o parte din colegii mei e acolo, și chiar sunt curios cum se gestionează toate lucrurile. Mi se pare foarte interesant.

Pe lângă „Survivor”, într-adevăr, mă uit la „Românii au Talent” când pot și când „mi se permite”. În rest, știrile, tot timpul mă uit la Andreea Esca, și când mai prind (dar asta o urmăresc, sincer, pe YouTube) „România, te iubesc!”.

Cât de bine crezi tu că te descurci din postura de tătic?

Eu, ca tătic, cred că mă descurc foarte bine. Tocmai ieri am avut o zi întreagă în care am stat cu Petra, cea mică de 11 luni. Am stat de la ora 11 până la ora 19, fără nicio problemă. Am adormit-o, i-am dat de mâncare, i-am cântat, m-am jucat cu ea… mi se pare ceva extraordinar de frumos.

Fiind al doilea copil, suntem mai relaxați. Și cu Mara sunt destul de blând, iubitor, și sever când este cazul, așa că eu chiar cred că sunt un tătic extraordinar, fără niciun fel de falsă modestie.

Cum reușești să limitezi timpul pe care Mara, fetița ta cea mare, îl petrece în fața ecranelor?

În legătură cu timpul pe care îl permitem în fața ecranelor, ne-am limitat la o oră pe zi în timpul săptămânii, pentru că e la grădiniță.

Și în weekend poate să stea chiar o oră și jumătate, două ore, în funcție de ce face. Dacă stă și desenează pe tabletă, atunci poate să stea mai mult. Dacă se joacă, stă mai puțin. Adică, în funcție de ce activitate are, îi gestionăm, practic, timpul.

Am acordul parental pe telefon și pot să fiu atent tot timpul când mă atenționează aplicația că a depășit ora respectivă. Dar nu încercăm să i le scoatem din sistem, pentru că ar fi o prostie.

Copilul trebuie să stea conectat la tehnologie, fiindcă acesta este viitorul, dar în același timp, nu vrem nici să o lăsăm să se piardă acolo și după aceea să nu mai știe să își exprime emoțiile sau să se joace afară, să i se înroșească nasul și obrajii, și să facă totuși și niște vânătăi, că și acelea ajută.

Există deja mici „conflicte” între surori? 🙂

Evident că există deja conflicte între surori, în sensul că cea mică, Petra, tânjește după orice pune mâna cea mare, Mara. Deci, orice ia la joacă, Petra se duce instant și vrea să ia acel lucru.

Cea mică o venerează, efectiv, pe Mara, când o vede și încearcă tot timpul să îi boicoteze jocul. Mara a dezvoltat deja strategii să se baricadeze și să nu o mai năpădească sora ei care e în 4 labe peste tot.

De fiecare dată când Petra ia ceva important de-al Marei, cea din urmă începe să se vaite. Și când Petrei i se ia acel lucru, devine războinică.

Ne gândim cu groază la cum o să gestionăm când o să crească Petra mai mare și o să devină autonomă, pentru că acum, spre deosebire de Mara, este foarte încăpățânată și războinică, și când nu i se dă ceea ce vrea se îndreaptă cu gura să te muște.

Chiar dacă au apărut conflictele, deocamdată sunt la nivel de „Mami, uite ce îmi face”.

Stăpânul Omletelor

Le gătești fetelor tale? Dacă da… cu ce preparate le răsfeți?

Eu, la gătit, sunt practic pe locul 3 în casă. Adică, locul 1 este Alina, locul 2 sunt comenzile pe care le facem la vecinii noștri care au un restaurant, și locul 3 îl mai am eu.

Eu sunt „the master of omelette”. În diminețile în care suntem cu toții acasă îmi place să fac o omletă sau să fac un mic dejun pentru fete, pentru toți, să stăm cu toții la masă, pentru că nu se întâmplă prea des și când avem ocazia, o facem.

Sau când e de gătit paste pentru fete, pe acestea le gătesc ușor. Mai rar mămăligă, dar de obicei Alina gătește. De foarte multe ori comandăm mâncare, că ne este și mai ușor, fiindcă știm ce vor fetele. Când e una mofturoasă, să te apuci să gătești și să vezi că nu mănâncă, este frustrant. Nu pentru mine, pentru Alina. Dar în mare, gătitul este o chestie foarte specială.

Și cât de des reușești să evadezi cu soția ta… doar voi doi?

Răspunsul este destul de simplu. Petra fiind încă în perioada în care are nevoie de mama ei pentru a păpa, nu putem să evadăm. Dacă până să apară Petra, anul trecut, puteam să fugim, Mara mai rămânea la bunici, mai putea sta la prieteni, acum nu prea avem cum să evadăm, pentru că suntem împărțiți: fiecare cu câte un copilaș, și deocamdată nu putem să îi lăsăm.

Bonă nu avem pentru că vrem să îi creștem cum vrem noi și timpul ne permite să nu angajăm încă, dar cred că o să ne gândim la varianta asta ulterior, tocmai ca să mai putem evada și Alina să își reînceapă activitatea de make-up artist. Toate ușor, ușor.

Cum a gestionat Alina expunerea pe care ai avut-o cât timp ai jucat în „Vlad”?

A gestionat-o cu fruntea sus. Și contul ei de Instagram a crescut destul de mult, pentru că este soția actorului principal din „Vlad”. Dar a gestionat-o în timp ce se ocupa, în foarte mare parte, de familie, de fete, lucru care, practic, l-a suplinit pentru mine.

Mi-a susținut toate greutățile pe care le-am avut în „Vlad”, m-a ajutat foarte mult prin a mă susține și a crea un fond emoțional bun, în care eu plecam dimineața devreme, mă întorceam destul de târziu și obosit de la filmări, pentru că aveam foarte multe de făcut acolo. Peste weekend trebuia să stau să studiez textul și să mă macin cum gestionez o secvență, o stare sau alta. M-a ajutat oferindu-mi confortul în care să pot să fac lucrurile acestea. Deci, pot să spun cu fruntea sus și cu brio.

Amintirile lui dom’ profesor de sport

Cât de mult mai este prezent sportul în viața ta? Doar ești profesor de sport cu acte-n regulă…

La mine nu există 3 zile să nu pot să fac ceva. Sportul este un virus în sânge și eu nu am cum să stau 3 zile decât dacă, Doamne ferește, sunt bolnav sau ceva. Deși, când am avut COVID acum aproape doi ani, făceam exerciții în izolare. Stăteam în cameră izolat, încuiat, deschideam geamurile și făceam zilnic exerciții, flotări, abdomene, tracțiuni și tot ce mai îmi venea prin cap.

Sportul e în sânge, nu există 3 zile în care să nu joc un squash, să nu merg la alergare, să nu fac un interval training sau ceva nou, pentru că nu pot să stau, efectiv, fără să fac ceva.

Apropo de acea perioadă, ai lăsat pe cineva corigent? Sau ai fost darnic cu notele? 🙂

Și apropo de perioada aceasta, da, sunt cu acte în regulă. Nu am fost niciodată șef de catedră sau nu am avut niciodată normă întreagă în care să decid mediile elevilor. Niciodată nu am dat note complete ca să fac o medie. De obicei, eram destul de darnic, fiindcă de abia învățam și eu cum se evaluează lucrurile, aveam multe eleve, și ca să cresc mai mult în ochii lor, eram destul de darnic. Nu aveam pretenții prea mari de la ele. Practica mea pedagogică a fost făcută la Liceul Pedagogic, fiind un practicant profesor de educație fizică și sport.

Tot ce pot să spun este că, într-adevăr, prezența la orele de sport pe care le țineam eu, dar și colegii mei din facultate, era mare, pentru că șefii de catedră din liceele respective spuneau că nu au avut niciodată atât de multe eleve prezente la orele de sport. Mă întreb: oare de ce?

View this post on Instagram

A post shared by Adrian Nartea (@adinartea)

Ce respecți cu sființenie când vine vorba de condiția ta fizică? Mai ales că ai trecut peste niște probleme de sănătate extreme de serioase cu ceva timp în urmă…

Un principiu foarte important este să nu trișezi, să nu iei scurtături. Pentru că, dacă faci asta, toate deciziile pe care le iei vor avea un efect advers dublu față de efectul scontat. Nu sunt și nu am fost niciodată pro suplimentelor sportive. Niciodată nu am fost de părere că, dacă îți ajuți mușchii să crească într-un mod artificial, ei vor rămâne acolo pentru totdeauna.

Dacă vrei să aplici o scurtătură, trebuie să îți asumi faptul că, după ce va avea un efect benefic, efectul rău va fi cel puțin de două ori mai mare, dacă nu mai mult. Acesta este principiul pe care eu îl am și făcând sport o viață întreagă, mi-am dat seama că important este să faci orice, nu contează ce fel de sport.

Dacă vrei să ai o siluetă, este mult mai important ce și cum mănânci. Sportul este ceva care să te detașeze și, într-adevăr, să îți mai consume niște calorii și să îți mai crească niște mușchi, și să mai crești niște deprinderi. Dar important este ce mănânci.

Starea de sănătate îți oferă și endorfinele, când faci efort fizic. Nu am avut niciodată interdicție de la efort fizic, ba mai mult, în perioadele grele, m-a ajutat foarte mult să trec moral, că din punct de vedere fizic nu m-au afectat sub nicio formă.

Ai făcut deja planurile pentru vacanța de vară? 🙂

Nu. Încă încerc să îmi fac planuri pentru a evada să mă dau cu placa. Câte o zi mai fug la munte, dar vreau o perioadă mai lungă, 6-7 zile, să mă dau cu placa și cred că o să evadez prin Alpi. Sper să vrea și Alina să vină cu fetele, deși e mai greu pentru ele. Pe Mara o să o dau cu siguranță la o școală de ski, dar celelalte două nu prea sunt cu sporturile de iarnă, cel puțin deocamdată, dar încă sunt în negocieri să îmi gestionez vacanța de iarnă, care nu a fost. Treabă este multă. Pe lângă ce filmări am mai avut, am tot felul de evenimente, de audiobook-uri, podcast-uri și campanii de făcut și acestea îmi ocupă foarte mult timp.

Ce îți lipsește în acest moment?

Aș fi nerecunoscător să spun că îmi lipsește ceva. Pot spune că experiențele de viață m-au învățat să mă bucur de acest „acum”, în care eu sunt cu toate bunele și cu toate relele. Nu pot spune decât că faptul că m-am născut, că trăiesc în acest moment aici, în București și exist, este suficient ca restul, cum ar fi familia, „Vlad”, proiecte și multe altele să fie un bonus. Deci, sunt recunoscător pentru tot ce am, și cu bune, și cu rele. Nu regret nimic.