Homepage  / Televiziune

Ce se întâmplă în noul sezon „Bravo, ai stil!”. Dezvăluirile făcute de Ilinca Vandici

Ce se întâmplă în noul sezon „Bravo, ai stil!”. Dezvăluirile făcute de Ilinca Vandici
10

de Andra Stana,

De-a lungul celor sapte sezoane în care s-a impus ca un adevarat trendsetter, show-ul fenomen a adus publicului larg informaţie din lumea modei, sfaturi utile despre stil şi atitudine, dar, mai presus de orice, i-a inspirat pe cei de acasă şi a fost o adevarată călătorie transformaţională pentru concurente. „Bravo, ai stil!”, show-ul inspiraţional despre atitudine şi evolutie, se pregăteşte să-şi redeschidă porţile, la Kanal D2. Ce a anunțat acum Ilinca Vandici despre sezonul 8 „Bravo, ai stil!”.

Au început filmările pentru noul sezon „Bravo, ai stil!”

Pregătirile pentru lansarea noului sezon „Bravo, ai stil!” sunt în toi, au început filmările pentru cea mai frumoasă competiție, care a lansat zeci de influenceri și a creat comunități uriașe de fani în social media.

Cele zece concurente și-au făcut intrarea în noul platou, configurat special pentru cel de-al optulea sezon al emisiunii.

O nouă generație de tinere ambiţioase, încă necunoscute publicului larg, se pregătesc să ia cu asalt inimile milioanelor de telespectatori, iar cei trei jurați, Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Alexandru Abagiu, alături de amfitrioana show-ului, Ilinca Vandici, vor fi alături de acestea pe tot parcursul competiției.

Suntem foarte bucuroși că am început filmările și că ne întoarcem la originile acestei emisiuni atât de iubite, cu concurente încă necunoscute publicului. Este forfotă mare aici, în culise, fetele sunt și ele foarte emoționate…Totul arată spectaculos, platoul este senzațional, așa cum merită un asemenea show. Abia așteptăm să intrăm în casele telespectatorilor, din 2 aprilie, de la ora 19:00, la Kanal D2!”, a spus Ilinca Vandici, prezentatoarea „Bravo, ai stil!”.

Ilinca VandiciIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Imagini cu noul platou al show-ului de la Kanal D2

Cele zece concurente își vor face apariția în fața telespectatorilor, pe 2 aprilie, de la ora 19:00, odată cu lansarea Kanal D2, într-un platou cu totul nou, inundat de lumină.

bravo-ai-stil_kanal-d2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 10

Peste 150 de metri pătrați de ecrane LED, aparatură de ultimă generație și peste 200 de lumini inteligente sunt gata să pună și mai mult în valoare frumusețea acestei competiții. 

Poarta prin care vor intra concurentele noului sezon „Bravo, ai stil!”, jurații și prezentatoarea emisiunii are o înălțime de 5 metri, fiind formată în totalitate din ecran LED. Dincolo de cifre și detalii tehnice rămâne însă strălucirea acestui show inspirațional, care se pregătește să cucerească publicul, de această dată la Kanal D2.

Nu pierdeți, din 2 aprilie, de la ora 19:00, o ediție specială „Bravo, ai stil!”, care deschide cel de-al optulea sezon al show-ului, lansând, în același timp, Kanal D2, noua stație din portofoliul Dogan Media International.

Sursa foto: Kanal D

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton