Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ce se știe despre serialul „Selena: The Series”, pe care îl face Netflix, despre viața regretatei cântăreței

Ce se știe despre serialul „Selena: The Series”, pe care îl face Netflix, despre viața regretatei cântăreței

de Redactia Tvmania

La sfârșitul lunii martie s-au împlinit 25 de ani de la moartea tragică a Selenei Quintanilla, cântăreață americană de origine mexicană, iar anul acesta este așteptată la Netflix premiera producției „Selena: The Series”, despre viața artistei.

 

Cu o voce puternică, carismă și un simț special al modei, Selena Quintanilla a revoluționat muzica Tejano, ajungând să fie premiată cu Grammy (în 1994). Din păcate, Selena a fost ucisă la doar 23 de ani, chiar atunci când succesul i se așternuse la picioare: a fost împușcată mortal pe 31 martie 1995 de șefa propriului fan club.

Serialul este realizat cu colaborarea familiei Selenei – artista cânta alături de fratele ei, A.B. Quintanilla, de sora ei, Suzette Quintanilla, dar și de soțul ei, Chris Perez. De asemenea, se știe distribuția serialului, rolul principal fiind interpretat de Christian Serratos („The Walking Dead”). 

Anunțat încă din 2018, „Selena: The Series” va spune povestea de viață a artistei, de la fetița de 10 ani care începe să cânte alături de familia sa pe la diverse târguri până la momentele de glorie ale cântăreței îndrăgite de milioane de fani. Netflix nu a anunțat încă data premierei pentru „Selena: The Series”, dar se știe că, în primă fază, vor fi lansate șase episoade de câte o oră – ceea ce înseamnă că va exista și o parte (sezon?) a doua, scrie elle.com.

Despre Selena Quintanilla mai există un film celebru, din 1997, în care protagonistă era Jennifer Lopez (nominalizată la Globul de Aur pentru rol).

 

Până la premieră, iată un teaser lansat de Netflix în noiembrie 2019:


 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton