Homepage  / Seriale / Netflix

Ce se știe despre sezonul 5, ultimul, al serialului „La casa de papel”. Ce l-a nemulțumit pe unul dintre actorii din distribuție

Ce se știe despre sezonul 5, ultimul, al serialului „La casa de papel”. Ce l-a nemulțumit pe unul dintre actorii din distribuție

de Redactia Tvmania

La mai bine de un an de la lansarea sezonului 4 al serialului „La casa de papel”, fanii așteaptă vești noi despre sezonul 5 și ultimul al producției de la Netflix.

Deși nu există încă o dată de lansare pentru sezonul cinci, se știe că filmările sunt aproape finalizate, așa că fanii așteaptă să afle cât mai multe informații și să vadă trailere ale noile episoade. Tot ce se știe despre marele final este ceea ce au dezvăluit până acum actorii și creatorul Álex Pina, care recent a dezvăluit că ultimul sezon va fi unul „epic”.

Povestea a luat o întorsătură urâtă la finaluls sezonului 4, când Profesorul (Álvaro Morte) este descoperit de inspectoarea Alicia Sierro (Najwa Nimri), după ce aceasta este îndepărtată din ancheta care privește jaful de la Banca Spaniei.

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by La Casa de Papel (@lacasadepapel)

 

Un afiș al sezonului arată una dintre măștile iconice Dalí ale bandei de hoți, carbonizate și crăpate, aruncată pe pământ.

Amânată din cauza pandemiei, producția la sezonul 5 a început de abia în luna august a anului trecut, iar, din câte se știe, filmările sunt aproape finalizate, cu cea mai mare parte a actorilor terminându-și treaba la Madrid. Comentariile recente ale creatorului Álex Pina au dat de înțeles fanilor că serialul ar putea reveni la Netflix de abia în toamnă.

Între timp, unul dintre actorii principali, Miguel Herrán, interpretul lui Rio, a făcut câteva postări pe Instagram, în care își arată nemulțumirea că echipa de producție i-a scris greșit numele pe platourile de filmare.

Actorul de 24 de ani, care joacă încă de la început în serial, a avut o ieșire nervoasă, comentând că după patru ani, echipa încă nu știe să îi scrie numele corect (au adăugat un z la Herrán și nu i-au pus accentul), însoțind fotografia cu mâna sa, care avea degetul mijlociu ridicat.

De-a lungul filmărilor, Miguel Herrán a postat mai multe instantanee de pe platouri, sugerând că personajul său, Rio, nu va avea un final prea fericit.

Sursa foto: https://www.instagram.com/miguel.g.herran/; https://www.instagram.com/lacasadepapel/

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton