Două reţele americane importante de televiziune, CBS şi ABC, au o sumedenie de proiecte pentru toamna viitoare.
Posturile ABC şi CBS sunt capete de afiş când vine vorba televiziunile care investesc masiv în producţii de televiziune mult apreciate atât de public cât şi de critici. De la aceste reţele vin seriale unul şi unul: „Minţi criminale”, „CSI”, „Soţia perfectă”, „Medium”, „Anchetă militară”, „Doi bărbaţi şi jumătate” (toate marca CBS), „Neveste disperate”, „Lost”, „Anatomia lui Grey” (făcute de ABC) sunt doar câteva exemple dintre producţiile de care ne bucurăm şi noi (şi care au sezoane noi în plin proces de producţie).
Cele două reţele au în pregătire, pentru toamna următoare, o mulţime de proiecte noi, pe care le vor prezenta agenţiilor de publicitate în luna mai, la New York. În funcţie de cât de mult succes au la „oamenii cu bani”, aceste proiecte se vor concretiza sau nu. Cert este că CBS are, în plan, 11 seriale dramatice şi 8 comedii, iar ABC 11 drame şi 12 comedii, susţine „Enterteinment Weekly”. Vom vedea cine trece testul şi cine nu la toamnă. Iată însă o parte dintre titlurile cu care cei doi producători vor să cucerească audienţa toamna viitoare.
.
Drame cu pretenţii
.
Un spinoff la „Minţi criminale” este proiectul care are şanse de a fi aprobat 100%. Mai ales că în rol principal ar urma să fie distribuit Forest Whitaker. (de la CBS).
Toată lumea e cu ochii pe „Hawaii Five – O” cu vedeta din „Lost” Daniel Dae Kim. Producţia ar fi un update al unui serial de succes din anii ’60, despre poliţia statală din Hawaii. (CBS)
„Chaos”, serial pe care-şi pune semnătura Brett Ratner, este povestea unor agenţi CIA, iar rolul principal este jucat de Freddy Rodriguez din „Sub pământ S.R.L.”. (CBS)
„Matadors”, o dramă care se centrează pe războiul îndelungat dus de două familii din Chicago, îl are în centru pe David Strathairn. (ABC)
“Off the Map” este produs de “mintea” din spatele “Anatomiei lui Grey”, Shonda Rhimes. Drama are în centru povestea a trei medici care pleacă să muncească într-o clinică dintr-o insulă tropicală izolată. (ABC)
.
.
Comedii nou-nouţe
.
“Hitched” este o comedie despre un cuplu proaspăt căsătorit, prietenii şi familia acestuia. Joacă Eugene Levy (CBS).
“Open Books” are în centru un editor de carte interpretat de Laura Benanti (CBS).
“Mike and Molly” este o comedie despre un cuplu de mâncăcioşi. (CBS)
“How to Be A Better American” este o comedie despre un tată care încearcă să-şi îmbunătăţească viaţa lui şi a familiei sale (ABC).
“Women Are Crazy, Men Are Stupid” e o comedie bazată pe cartea omonimă scrisă de Howard J. Morris & Jenny Lee, despre adevărul simplu din spatele oricărei relaţii. (ABC)