Homepage  / Seriale / Televiziune

Ce seriale turcești sunt acum pe TDC România

Ce seriale turcești sunt acum pe TDC România

de Andra Stana,

Timeless Dizi Channel este postul tv unde fanii serialelor turcești pot urmări la orice oră din zi sau din noapte episoade din producțiile lor favorite. Iată ce seriale cu actori turci pot fi urmărite în prezent pe TDC.

Serialele turcești au cucerit o lume întreagă într-un timp scurt, iar Turcia a ajuns rapid să fie al doilea producător de seriale de mare succes, după Statele Unite. Timeless Dizi Channel difuzează unele dintre cele mai bune seriale turcești, ce merită urmărite. 

Cuprins

Iubire și răzbunare (Cesur ve Güzel, 2016)

Cu: Kıvanç Tatlıtuğ, Tuba Büyüküstün, Tamer Levent

Ora de difuzare la TDC: 17.40

Serialul turcesc Iubire și răzbunare a avut premiera pe Timeless Dizi Channel (TDC) pe 4 ianuarie 2022. Producția ne introduce în lumea absurdă și nemiloasă a răzbunărilor între familiile turcești, antipatii și uri transmise din generație în generație.

Cesur Alemdaroğlu – nimeni altul decât frumosul și talentatul Kivanç Tatlituğ („În dragoste și în război”, tot pe TDC România) se întoarce în orășelul Korludağ, gândindu-se doar la răzbunare.

Planurile îi sunt dejucate de… dragoste: o cunoaște pe frumoasa Sühan – interpretată de Tuba Büyüküstün („Dragoste de contrabandă”, „20 de minute”), fiica celui despre care crede că i-a ucis tatăl – și se îndrăgostește de ea.  

În dragoste şi în război (Kurt Seyit ve Şura, 2014)

Cu: Kıvanç Tatlıtuğ, Farah Zeynep Abdullah, Birkan Sokullu, Fahriye Evcen

Ore de difuzare la TDC: 5.45, 11.35, 18.30

În dragoste și în război” este ecranizarea bestseller-ului “Kurt Seyit și Sura” al scriitorului Nermin Bezmen, inspirat de o poveste adevărată. Telespectatorii îi vor recunoaște pe actorii din rolurile principale – Kıvanç Tatlıtuğ, același care a interpretat rolul principal în serialele „Iubire de argint” și „Iubire ascunsă”, difuzate de Kanal D cu ani în urmă, și pe Farah Zeynep, cea care a avut rolul lui Aylin Akarsu în producția „Trădarea”, difuzată de Kanal D.

Serialul “În dragoste și în război” spune povestea chipeșului locotenent Kurt Seyit (Kıvanç Tatlıtuğ), fiul cel mare al unui bogat proprietar de pământ de origine turcă din Crimeea, care se îndrăgostește de Sura (Farah Zeynep Abdullah), frumoasa fiică a unei familii de nobili din Rusia.

Deși tatăl lui Kurt îi este loial țarului și este mândru că își va trimite moștenitorul să lupte în armata sa, acesta insistă ca fiul său să se căsătorească cu o femeie de origine turcă. Dar imediat ce Kurt o va cunoaște pe frumoasa Sura, nicio altă femeie nu va mai avea loc în inima lui. Cei doi își împărtășesc reciproc dragostea, dar, în curând, Kurt este trimis să lupte în prima linie a frontului.

Te-ar putea interesa și:

https://www.youtube.com/watch?v=weS7wtysITw

Intrusul (İçerde, 2016)

Cu: Çağatay Ulusoy, Aras Bulut İynemli, Çetin Tekindor, Bensu Soral

Ore de difuzare la TDC: 9.05, 15.10, 21.40

„Insider”/„Icerde”– Intrusul, realizat de una dintre cele mai mari companii de producție din lume – Ay Yapim, din Turcia, este considerat cel mai vizionat serial turcesc online din toate timpurile și a fost sau este distribuit în peste 50 de țări. 

Serialul urmărește povestea a doi frați, Sarp Yılmaz – interpretat de Çağatay Ulusoy și Umut Yılmaz – interpretat de Aras Bulut Iynemli, care au fost separați în copilărie și care se reîntâlnesc, ani mai târziu, de părți opuse ale legii, fără să știe că sunt, de fapt, frații pierduți. 

După ce Umut, fratele lui Sarp, dispare şi se presupune că a murit, doar amintirea lui o face pe mama lor să continue. Sarp se învinovăţeşte că l-a pierdut şi încă este bântuit de această pierdere. La absolvirea Academiei de Poliţie, Sarp primeşte misiunea de a se infiltra în mafia condusă de Celal. El crede că dacă îşi va îndeplini misiunea, îşi va găsi, în sfârşit, liniştea psihică şi sufletească. Cu cât se afundă mai mult în lumea lui Celal, Sarp începe să se îndrăgostească de protejata capului mafiei, Melek. Celal a luat-o de mică de pe străzi, unde cerşea, împreună cu un băieţel, Mert.

Până la urmă, Sarp află că Mert este fratele lui pierdut care, de asemenea, are propria misiune în lumea lui Celal. Brusc, cei doi fraţi se reunesc, dar nu ca fraţi, ci drept inamici, de părţi opuse ale legii. Iubirea frăţească va reuşi să depăşească toate obstacolele şi să vindece inimile rănite?

Scenariul ține audiența cu sufletul la gură în toate cele 39 de episoade, pentru care a primit un rating de 8 din 10 pe IMDB. De asemenea, Intrusul (Icerde) a fost nominalizat la Pantene Golden Butterfly Awards și Turkey Youth Awards la nu mai puțin de 14 categorii. 

Te-ar putea interesa și:

Răzbunare pe tocuri (Ufak Tefek Cinayetler, 2017)

Cu: Gökçe Bahadır, Aslıhan Gürbüz, Mert Fırat

Ore de difuzare la TDC: 9.55, 15.55, 22.20

Acţiunea se petrece într-o suburbie din modernul Istanbul, numită „Sarmaşık”. Serialul spune povestea războiului nesfârşit dintre „cei buni” şi „bandiţi”.

În urmă cu aproape 20 de ani, Oya (Gökçe Bahadır)a fost păcălită şi acuzată pe nedrept de cele mai bune 3 prietene din liceu, Merve (Aslıhan Gürbüz), Pelin (Bade İşçil) şi Arzu (Tülin Özen). Neputând să-şi dovedească nevinovăţia, Oya supravieţuieşte unei tentative de sinucidere şi părăseşte Sarmaşık-ul. 20 de ani mai târziu, Oya se întoarce, şi drumurile celor 4 femei se intersectează din nou. Pentru ele, vieţile lor nu vor mai fi niciodată la fel.

În serialul „Răzbunare pe tocuri” urmăriți vieţile a 4 femei puternice, Oya, Merve, Pelin şi Arzu, care par a fi bune prietene, dar în realitate, ele simt pasiune, ranchiună şi invidie faţă de celelalte. Oya îşi va ierta vechile prietene sau va dori să se răzbune ? Merve va continua să conducă Sarmaşik-ul, în pofida secretelor ei? Cine este ucisă până la sfârşit? Bun venit într-un joc al puterii cum nu aţi mai văzut.

Seria a câștigat Turkey Youth Awards pentru cel mai bun scenariu, premiul pentru cel mai bun serial TV și ITU Social Media Awards în 2018 și a fost nominalizat și la Seoul International Drama Awards

Te-ar putea interesa și:

Eşarfa roşie (Al Yazmalım, 2011)

Cu: Seçkin Özdemir, Özge Özpirinçci, Barış Falay

Ore de difuzare la TDC: 6.40, 12.35, 19.20

Frumoasa Asiye, un spirit rebel dintr-un orăşel, îl întâlneşte pe parşivul şi chipeşul Ilyas când acesta suferă un accident la o cursă de motociclete. Iubirea lor la prima vedere creşte repede în câteva zile, dar aduce numai probleme.

Dragoste infinită (Kara Sevda, 2015)

Cu: Burak Özçivit, Neslihan Atagül Doğulu

Ore de difuzare la TDC: 7.30, 13.25, 20.10

Serialul „Dragoste infinită” (în original „Kara Sevda”, 2015-2017) aduce în fața telespectatorilor o poveste de dragoste specială, doi tineri din două lumi diferite care se îndrăgostesc iremediabil. Kemal (Burak Özçivit), student în ultimul an la inginerie minieră, este unul dintre cei trei copii ai unei familii din clasa mijlocie.

Kemal şi Nihan reuşesc să rămână împreună până când Kemal pleacă din Istanbul să lucreze într-o mină din Zonguldak. Când încep să aibă loc o serie de evenimente neaşteptate, Nihan ajunge să se mărite un afaceristul bogat Emir Kozcuoğlu care o iubea din copilărie. 5 ani mai târziu, Kemal revine la Istanbul pentru a se confrunta cu Nihan, Emir şi cu tot ce l-a făcut să lase totul în urmă. Destinul va reuşi să-i readucă împreună pe cei doi îndrăgostiţi?

Te-ar putea interesa și:

https://www.youtube.com/watch?v=9L0qy8eDBgQ

Ezel (2009)

Cu: Kenan İmirzalıoğlu, Cansu Dere, Yiğit Özşener

Ore de difuzare la TDC: 8.15, 14.15, 20.50

Serialul „Ezel”, lansat în 2009 și difuzat și de Kanal D, în anul 2010, se vede acum și pe TDC. Kenan İmirzalıoğlu, Cansu Dere și Yiğit Özşener sunt actorii din rolurile principale.

Cu un buget de 300.000 de euro pe episod, „Ezel” este o poveste de dragoste şi răzbunare, condimentată cu decoruri extravagante, vile şi maşini scumpe, inspirată de romanul „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas. De altfel, este important de precizat că serialul „Vlad”, de la Pro TV, este adaptarea românească de la „Ezel”.

Personajul central, Omer, se întoarce în Istanbul după terminarea stagiului militar. Logodnica lui, Eysan (Cansu Dere), şi cei mai buni prieteni, Cengiz (Yiğit Özşener) şi Ali (Barış Falay), îi întind o cursă şi, în loc să se căsătorească, eroul serialului se trezeşte aruncat în închisoare, condamnat la zece ani pentru o crimă pe care nu a comis-o.

Câţiva ani mai târziu, Omer scapă din închisoare şi îşi schimbă identitatea, devenind Ezel (Kenan İmirzalıoğlu). Se întoarce în locurile natale cu scopul de a se răzbuna pe aşa-zişii săi prieteni, însă mai întâi trebuie să se dezică de dragostea pe care încă i-o poartă fostei logodnice.

„Ezel” a avut în Turcia 2 sezoane și 71 de episoade și i-a transformat în staruri pe protagoniștii Kenan İmirzalıoğlu și Cansu Dere.

Te-ar putea interesa și:

Sursa foto: arhivă

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton