Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Ce seriale vor intra în luna noiembrie pe HBO GO

Ce seriale vor intra în luna noiembrie pe HBO GO

de Redactia Tvmania

Pentru luna noiembrie, platforma de streaming HBO GO aduce două producții foarte așteptate: primul sezon din „Materiile întunecate” și cel de-al treilea din serialul românesc „Umbre”.

 

HIS DARK MATERIALS/ MATERIILE ÎNTUNECATE

Din 5 noiembrie, în fiecare marți, de la ora 20:00 (din 4 noiembrie pe HBO GO, un episod pe săptămână)

Serialul o are drept protagonistă pe Lyra, o fată curajoasă, dintr-o altă lume. Aflată în căutarea unui prieten răpit, ea descoperă un complot sinistru și încearcă să înțeleagă un fenomen misterios numit Praf.

Adaptare a multi-premiatei trilogii omonime a lui Philip Pullman, considerată o capodoperă modernă a ficțiunii, serialul spune povestea Lyrei (Dafne Keen), o tânără aparent obișnuită, dar curajosă, din altă lume. Aflată în căutarea unui prieten răpit, ea descoperă un complot sinistru care implică copii furați și încearcă să înțeleagă un fenomen misterios numit Praf. Pe măsură ce călătorește prin diferite lumi, inclusiv printr-una care ne pare familiară, Lyra îl cunoaște pe Will, un băiat hotărât și curajos. Împreună, cei doi întâlnesc ființe extraordinare și află secrete periculoase, iar soarta celor vii – dar și a morților – este în mâinile lor.

 

UMBRE – III

Din 20 noiembrie, în fiecare miercuri, de la ora 22:00 (pe 20 vor fi difuzate două episoade)

După un sezon doi care prefața confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon, mult-așteptatul care-pe-care îl găsește pe eroul nostru încercând să scape din capcanele întinse de polițistul psihopat. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a “familiei” de interlopi de care aparține. Mizele sunt cu atât mai mari cu cât reluăm acțiunea într-un moment crucial pentru afacerea Căpitanului – fratele lui, Nicu, e pe cale să extindă imperiul către zona Americii de Sud, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire. Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și impunând-o unui Chuckie scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil. 

 

THE SLEEPERS/ SUB ACOPERIRE

Din 17 noiembrie, tot sezonul

Protagonista acestui serial, a cărui acțiune are loc în lumea serviciilor secrete, dar și a comunității de disidenți de la sfârșitul lui 1989, este o femeie obișnuită care e obligată să dezvăluie secrete neașteptate păstrate de ambele lumi.

HBO Europe prezintă o viziune originală asupra unei perioade rar ecranizate, și anume perioada în care imperiul sovietic s-a prăbușit. Drama de spionaj „Sub acoperire” are loc spre sfârșitul anului 1989, în ajunul Revoluției de catifea care a dus la sfârșitul a 40 de ani de dominație a Moscovei asupra întregii zone. Miniseria în șase părți cuprinde atât lumea serviciilor secrete, precum și pe cea a comunității de disidenți (care, printre alții, ni l-a dat și pe renumitul președinte cehoslovac Vaclav Havel). Povestea are drept protagonistă o femeie obișnuită care este treptat obligată să descopere secrete neașteptate păstrate de ambele lumi.

 

RAY DONOVAN – VII

Din 18 noiembrie, un episod pe săptămână

Prins între primarul New York-ului, un polițist care caută adevărul și diferiți clienți, Ray încearcă să găsească echilibrul între a-i ajuta pe ceilalți și a se ajuta pe sine și vrea să fie bărbatul de care are nevoie familia lui.

Sezonul 7 îl găsește pe Ray încercând să fie bărbatul de care are nevoie familia lui. În timp ce face progrese cu doctorul Amiot, există pericole din trecut care pot fi rezolvate doar de Ray Donovan cel de odinioară. Prins între primarul orașului New York, Ed Feratti, un ofițer neobosit din NYPD care caută adevărul și diferiți clienți vechi și noi, Ray încearcă să găsească echilibrul între a-i ajuta pe ceilalți și a se ajuta pe sine. Când corupția lui Feratti aduce o parte din trecutul lui Mickey în New York, Ray este obligat să caute răspunsuri la întrebări îngropate de mult timp. Între timp, Bunchy, în speranța unui nou început, stă în apartamentul lui Ray și lucrează într-o farmacie. Lui Terry i se oferă o oportunitate nouă de vindecare neconvențională. Daryll se luptă să-și dea seama care îi este locul în clanul Donovan. Bridget și Smitty se confruntă cu realitățile vieții de familie.

 

THE WALKING DEAD – IX

Din 18 noiembrie, tot sezonul

„The Walking Dead” surprinde drama umană produsă în urma unei apocalipse zombi. Serialul urmărește un grup de supraviețuitori conduși de fostul ofițer de poliție Rick Grimes și care călătoresc în căutarea unui adăpost sigur pe care să-l numească „acasă”.

Bazat pe una dintre cele mai de succes și populare benzi desenate din toate timpurile, scrisă de Robert Kirkman, acest serial descrie viața în lunile și anii care urmează unei apocalipse zombi. Conduși de fostul ofițer de poliție Rick Grimes (Andrew Lincoln), familia sa și un grup de alți supraviețuitori se află constant în mișcare în căutarea unui adăpost sigur pe care să-l numească „acasă”. Dar chinul zilnic de a rămâne în viață îi trimite pe mulți în ghearele celei mai profunde cruzimii umane și supraviețuitorii descoperă curând că frica lor copleșitoare poate fi mai mortală decât zombi care se plimbă printre ei.

 

BRITANNIA – II

Din 7 noiembrie, tot sezonul

Acest captivant serial urmărește armata romană care trebuie să distrugă inima celtă a Britanniei, un ținut misterios condus de femei războinice și druizi puternici care susțin că pot să canalizeze puternicele forțe ale lumii de dincolo.

Acest captivant serial dramă, a cărui acțiune începe în anul 43 d.Hr., urmărește armata romană care trebuie să distrugă inima celtă a Britanniei, un ținut misterios condus de femei războinice și druizi puternici care susțin că pot să canalizeze puternicele forțe ale lumii de dincolo. În cel de-al doilea sezon al serialului, la doi ani de la invadarea Britanniei, generalul Aulus romanizează triburile doritoare cu ajutorul reginei celte Amena și îi zdrobește pe cei care încearcă să reziste. Comportamentul lui Aulus trezește suspiciuni cum că are alte planuri: încearcă să reînvie fantome din trecutul Amenei și astfel să amenințe tot mai tare existența druizilor. Singura sursă de speranță pentru druizi și celți este Cait, o tânără antrenată de druidul Divis pentru a îndeplini o profeție care ar salva Britannia de romani. Dar când omul mort se trezește, doi frați druizi, Veran și Harka, încep o bătălie epică a voințelor care îi divizează pe druizi și pune profeția în pericol.

 

SWAMP THING/ CREATURA DIN MLAȘTINĂ

Din 8 noiembrie, tot sezonul

Serialul o urmărește pe Abby Arcane care investighează un virus mortal ce a apărut în mlaștinile unui oraș din Louisiana, dar când o creatură misterioasă iese din mlaștina tulbure, Abby trebuie să înfrunte coșmarul unei lumi supranaturale.

Ceva neobișnuit se întâmplă în mlaștinile din afara orășelului Marais, Louisiana. Când o boală misterioasă lovește locul, cercetătoare CDC (și fostă localnică din Marais) Abby Arcane este trimisă să investigheze cazul. La spital, ea îl întâlnește pe biologul Alec Holland care crede că bizara boală ar putea avea legătură cu munca lui științifică din mlaștină, pe care a făcut-o pentru puternicul om de afaceri Avery Sunderland.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton